Antena 3 CNN Economic Acestea sunt cele mai de succes malluri din țară

Acestea sunt cele mai de succes malluri din țară

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:08 21 Iul 2016 Modificat la 23:08 21 Iul 2016
mall.jpg
Foto: pixabay.com

Primele trei poziţii din ierarhia mallurilor cu cele mai mari afaceri în 2015 sunt neschimbate faţă de anul anterior. Zona Comercială Băneasa este urmată în clasament de AFI Palace Cotroceni, care a avut anul trecut venituri din chirii de 33 mil. euro, potrivit Profit.ro

Iulius Mall Timişoara, cu 20,1 mil. euro, ocupă locul trei, urmat de mall din Cluj-Napoca al lui Iulian Dascălu, cu venituri de 17,5 mil. euro. Iulius Mall Cluj a preluat locul mallurilor Unirea Shopping Center din Bucureşti şi Braşov, care anul trecut au căzut pe poziţia a şaptea.

Locul cinci este ocupat de Mega Mall, care în mai puţin de opt luni de funcţionare a generat venituri de aproape 17 mil. euro. Cu două milioane de euro în plus la cifra de afaceri, Palas Iaşi a urcat trei poziţii în top în 2015, devansând Sun Plaza şi Polus Center din Cluj-Napoca şi asigurându-i proprietarului Iulian Dascălu trei locuri în top zece.

Doar 21 din cele 61 de malluri din România au înregistrat profit anul trecut.

×
Etichete: mall profit
x close