Antena 3 CNN Economic Ce pensie primesc românii care au lucrat 5 sau 10 ani peste stagiul complet de cotizare, de la 1 septembrie. Baciu: ”Creșteri uriașe”

Ce pensie primesc românii care au lucrat 5 sau 10 ani peste stagiul complet de cotizare, de la 1 septembrie. Baciu: ”Creșteri uriașe”

daniel baciu agerpres
Daniel Baciu a explicat ce pensii vor primii cei cu un stagiu mare de cotizare / Foto: Agerpres
de Laura Dinu    |    18 Iul 2024   •   12:15

Daniel Baciu susține că pensionarii vor avea parte de majorări semnificative de la 1 septembrie. Acesta spune că cei mai mulți bani în plus îi vor primi seniorii care au o vechime mare în muncă. 

Potrivit șefului CNPP, ”acei pensionari cu venituri mici, cu pensii mici, dar cu contributivitate mare, de peste 40 de ani”, vor avea cele mai mari creșteri. 

”Unde avem contributivitate mare, stagiu de cotizare de peste 40 de ani, și faptul că a contribuit în sistem pe salariul minim pe economie, acolo creșterile vor fi substanțiale.

Vor fi chiar de sută la sută, pentru că avem acest bonus, punctele de stabilitate, pentru că aceasta este practic principală noutate din legea pensiilor.

Cu aceste puncte de stabilitate încercăm să prelungim viața activă a fiecărui pensionar, asigurând, totodată, și sustenabilitatea sistemului de pensii. Pentru că cei care rămân în activitate vor avea pensii considerabil mai mari decât cei care optează să iasă la pensie la vârsta standard prevăzută de lege. 

Aceste puncte de stabilitate se acordă oamenilor care contribuie. Practic am încercat să întărim acest principiu al contributivității, care este cel mai important principiu din noua lege a pensiilor”, a explicat Daniel Baciu la Digi24

Întrebat dacă este adevărat că, după recalculare, indiferent de cuantumul pensiei rezultat, niciun venit nu va scădea, Daniel Baciu a afirmat că acest lucru este prevăzut în lege.

”Noi respectăm legea, vorbim de Legea 360. Dacă prin noua formulă de calcul există un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată în prezent, lucrurile sunt foarte clare, pensionarul rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a spus el. 

Ce pensie vei avea în funcție de indicele de corecție primit

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat în trecut și cum vor crește pensiile în funcție de indicele de corecție de care pensionarii au beneficiat.

"Pensionarii care au beneficiat de un indice de corecție mare, vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari. 

Contează foarte mult care a fost nivelul contribuțiilor, istoricul profesional", a spus șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, la Observator

×
Subiecte în articol: Daniel Baciu pensii stagiu cotizare
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close