Obiceiul continuă să fie practicat chiar și în zilele noastre, în ciuda faptului că numeroși experți financiari susțin că nu este cea mai inspirată alegere.
Dacă în trecut, banii păstrați în casă erau o practică des întâlnită, specialiștii ne atrag atenția că veniturile pot fi ținute și sub alte forme.
Nu trebuie să uităm că, o dată ce ne hotărâm să păstrăm banii în casă, există riscul să rămânem fără ei, în cazul unei spargeri sau al unui furt.
Totuşi, este recomandat să avem nişte bani în casă, un aşa-numit fond de urgenţă, de maxim 1.000 de lei.
Analist financiar: "E bine să punem bani deoparte regulat, în fiecare lună, pentru obiectivele noastre"
"Este bine să punem bani deoparte regulat, în fiecare lună, pentru obiectivele noastre, adică să ne plătim pe noi înşine.
În momentul în care ne-a intrat salariul, în secunda doi dacă se poate să facem o plată automată într-un cont, pentru obiectivul nostru personal.
În primul rând, trebuie să strângem pentru un fond de siguranţă.
E bine să ai 3-6 salarii dacă se poate, să intri în ei în momentul în care se întâmplă ceva neprevăzut", ne sfătuiește Irina Chițu, analist financiar.