Potrivit unui proiect pregătit de Guvern, polițiștii vor primi bani pentru chirie și pentru cumpărarea unei locuințe în baza unor condiții noi.
Conform documentului, vor beneficia de aceste sume lunare polițiștii care sunt numiți în prima funcție sau cei care sunt mutați în altă localitate decât cea în care își au domiciliul, pentru chiria aferentă locuinței care se află la o distanță de maximum 70 km de locul de muncă.
Totodată, se introduc noi cazuri în care compensația lunară pentru chirie se plătește în continuare, respectiv pentru cei care sunt detașați în altă localitate decât cea în care au închiriat spațiul de locuit și nu optează pentru acordarea compensației pentru chirie în localitatea unde au fost detașați.
Regula se aplică și în cazul în care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau 3 ani (în cazul copilului cu handicap).
Citește și: Benzina şi motorina s-ar putea scumpi. Războiul din Israel creşte preţul petrolului
De asemenea, compensația nu se va acorda polițiștilor care au înstrăinat o locuință aflată în proprietatea lor sau a soției/soțului, cu intenția de a beneficia de compensația lunară pentru chirie, similar legislației cadrelor militare.
Valoarea compensației pentru chirie se ridică la:
- 50% din salariul lunar, dacă locuința închiriată se află în municipii, stațiuni turistice ori balneare, dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere;
- 40% din salariul lunar dacă locuința închiriată se află în alte localități decât cele pentru care se aplică 50%, dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere.
Aceste compensații se aplică și pentru ratele la credit, cu excepția costurilor legate de rambursarea anticipată, eventualele dobânzi penalizatoare și alte costuri care nu se regăsesc în graficul de rambursare a ratelor lunare, potrivit hotnews.ro.