Antena 3 CNN Economic Cât va fi alocația de la 1 ianuarie 2024. Veniturile copiilor cresc începând de mâine

Cât va fi alocația de la 1 ianuarie 2024. Veniturile copiilor cresc începând de mâine

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:00 31 Dec 2023 Modificat la 11:01 31 Dec 2023

Sumele nu sunt însă foarte mari. Mai exact, pentru copiii de până în 2 ani, alocațiile vor crește cu 87 de lei, ajungând la 719 lei, iar pentru cei cu vârsta până în 18 ani se vor majora cu 35 de lei, ajungând astfel la 291 de lei.  

Creșterile reprezintă indexarea cu rata inflației care în acest an a variat între 5 - 10%.  

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021. 

Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei. 

Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți, scrie jurnalul.ro.  

Iar legea în ceea ce privește acordarea alocațiilor pentru copii s-ar putea schimba semnificativ. Și asta deoarece deputatul PSD Vasilică Toma a depus la Senat un proiect de lege care prevede că dreptul la alocația de stat pentru copii este stabilit începând cu data nașterii copilului, nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent. 

Plata alocației poate fi făcută prin mandat poștal ori prin transfer bancar.   

×
x close