Antena 3 CNN Economic Cât crește factura la energie, luna viitoare, pentru un apartament cu două camere din București

Cât crește factura la energie, luna viitoare, pentru un apartament cu două camere din București

bani salarii profimedia
Bani. Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Iul 2024   •   18:52

Românii vor plăti facturi mari la electricitate în luna august. Experţii în energie transmit că în multe cazuri acestea vor fi şi de cinci ori mai mari.

Sunt mai mulţi factori care duc la aceste creşteri uriaşe. Vorbim în primul rând despre canicula extremă din luna iulie, cea care a determinat folosirea aerului condiţionat multe ore pe zi, apoi vorbim de pragurile de plafonare a energiei electrice.

Cei mai loviţi vor fi românii care în general au un consum lunar mic, sub 100 kWh, cei care plătesc un preţ foarte mic pentru electricitate, respectiv 68 de bani pe kWh.

Asociaţia Energia Inteligentă a făcut o serie de calcule punctuale

În Bucureşti, consumul unui apartament cu două camere ajunge aproape de 100 de kWh pe lună, asta fără aerul condiţionat, ceea ce înseamnă o factură de 66,5 lei pe lună. 

Un aparat de aer condiţionat, în cazul unor temperaturi normale de vară, funcţionează în medie patru ore pe zi urcând astfel consumul total al apartamentul la 185 de kWh pe lună. Automat, consumatorul trece la o altă clasă de tarifare, adică 80 de bani pe kWh, iar factura pe luna iulie va creşte cu 123% şi va ajunge la 148 de lei. 

Factură cu 425% mai mare în București

Când afară sunt temperaturi caniculare de 38 - 40 de grade Celsius, pentru a putea sta în casă aerul condiţionat trebuie să funcţioneze cel puţin 6 - 7 ore pe zi. Iar acest lucru duce consumul total al apartamentului la peste 300 de kWh pe lună. Asta înseamnă un alt plan tarifar, respectiv 1 leu şi 30 de bani pe kWh, adică o factură cu 425% mai mare, respectiv 350 de lei pe lună.

Calculele sunt făcute pentru un singur aparat de aer condiţionat montat în casă. 

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close