Numărătoarea inversă până la Crăciun a început, iar românii sunt pe ultima sută de metri cu ultimele cumpărături pe care trebuie să le facă pentru masa festivă.
Alături de sarmale, caltaboşi şi friptură, nu lipseşte, de cele mai multe ori, nici şoriciul. Şi pentru el, trebuie să scoateţi ceva bani din buzunar.
Şi dacă la magazin vi s-a părut că şoriciul nu e tocmai ieftin, la târgul de Crăciun, acest preparat tradiţional este şi mai scump.
Practic, la Târgul de Crăciun de la Piaţa Constituţiei, o porţie de şorici de 100 de grame costă 15 lei, ceea ce înseamnă foarte mult.
Un calcul simplu arată că un kilogram de şorici ar ajunge la 150 de lei.
Şoriciul la Târgul de Crăciun, de trei ori mai scump ca la supermarket
Acest lucru înseamnă un preţ de trei ori mai mare decât costul unui kilogram de şorici din supermarket.
Alimentele devin tot mai scumpe, atât în supermarketurile din România, cât și în piețe, iar românii nici nu știu unde să mai caute prețuri mai mici.
De departe, atracția din acest an de la târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei este roata panoramică, înaltă de 36 de metri, de unde se poate vedea orașul de la înălțime.
Comercianții, veniţi din toate colțurile țării, recunosc că au fost nevoiți să mărească prețurile produselor din cauza scumpirilor din ultima perioadă.
Târgul de Crăciun din Piața Constituției va fi deschis până pe 26 decembrie.