Antena 3 CNN Economic Cât costă chiria pentru un apartament, în marile orașe din România. Prețurile au crescut chiar și cu 17%, față de august 2023

Cât costă chiria pentru un apartament, în marile orașe din România. Prețurile au crescut chiar și cu 17%, față de august 2023

chei casa locuinta apartament
Chei de la apartament. Sursa foto: Getty Images
de Mia Lungu    |    20 Aug 2024   •   18:49

Prețurile chiriilor au crescut chiar și cu 20% luna aceasta! În patru zone din ţară, chiria medie depăşeşte şi o mie de euro pe lună! Este concluzia ultimului studiu realizat de platforma imobiliare.ro. 

Unul dintre motivele care a dus la această scumpire este începutul noului an universitar. Concret zeci de mii de studenţi îşi caută o locuinţă în această perioadă.

În București, tarifele au crescut pentru închirierea apartamentelor de două camere. Chiriile s-au majorat cu 13% în cazul garsonierelor și apartamentelor cu 2 camere față de sfârșitul verii trecute. Astfel, un chiriaș trebuie să aloce acum un buget mediu de 350 euro/lună pentru închirierea unei garsoniere, respectiv de 550 euro/lună și 700 euro/lună în cazul locuințelor cu 2 și 3 camere.

În Cluj-Napoca, sunt creşteri ale chiriilor pentru apartamentele cu trei camere. Proprietarii solicită, în medie, 699 euro/lună, cu 24 euro mai mult decât în iulie. În schimb, dacă ne uităm la situația înregistrată în august 2023, prețurile s-au majorat cu 17%.

Timişoara rămâne marele oraş cu cele mai mici chirii. În una din cele mai scumpe zone din oraş - Zona Cetate, plăteşti 450 euro/lună chirie pentru un apartament, cu 1.050 de euro mai puțin decât dacă ai opta pentru cel mai exclusivist cartier din București - Primăverii.

În Iaşi, preţurile sunt cu 11% mai mari faţă de anul trecut.  În cele mai multe cartiere dai cel mult 400 euro/lună pentru a te muta cu chirie.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close