Antena 3 CNN Economic Cât a ajuns să coste un cofraj cu 30 de ouă, înainte de Paște | Scumpiri de 35%, față de anul trecut

Cât a ajuns să coste un cofraj cu 30 de ouă, înainte de Paște | Scumpiri de 35%, față de anul trecut

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 08:23 03 Apr 2023 Modificat la 08:23 03 Apr 2023

Conform specialistilor, consumul de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale creşte cu aproximativ 50% faţă de o lună obişnuită, ceea ce înseamnă că un român mănâncă, în medie, aproximativ 30 ouă.

Față de anul trecut, cumpărăm ouă cu 35% mai scumpe. În marile lanţuri de magazine ouăle se vând în această perioadă cu preţuri cuprinse între un leu şi 2 lei/bucată. Deci pentru un cofraj de 30 de ouă plătim, în medie, 45 de lei.

Anul trecut în aceeași perioada cumpărăm același cofraj cu 15 lei mai puțin, adică cu 30 de lei.

Totodată, în magazine au apărut deja cofrajele cu ouă gata vopsite. Un cofraj de 10 ouă colorate costă în medie 26 de lei: deci 2,6 lei/ bucată.

Citește și: Facturile românilor la gaze vor crește din nou, de la 1 aprilie | "Consumatorii vor plăti mai mult decât în februarie sau martie"

Paradoxal, preţul mediu la poartă fermei, în anul 2022, în România, a fost cel mai mic preţ dintre toate statele membre: 0,59 lei/ou faţă de 0,75 lei/ou media la nivelul UE.

În continuare preţul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE.

Cum a evoluat prețul unui cofraj cu 30 de ouă în ultimul an

APRILIE 2022: preț mediu: 30 lei

SEPTEMBRIE 2022: preț mediu: 36 lei

APRILIE 2023: preț mediu: 45 lei

×
x close