Contribuţia de asigurări sociale şi cea de la sănătate ar putea fi reţinute la sursă în cazul drepturilor de autor, reiese din informaţiile transmise, joi, de reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
„Pentru CASS se analizează posibilitatea reintroducerii mecanismului de reţinere la sursă, atât pentru DDA-uri, cât şi pentru veniturile din arendă şi din asocieri cu persoane juridice”, se arată într-un document al instituţiei.
O altă posibilitate este ca anumite categorii să fie exceptate de la plata CASS.
„Se analizează posibilitatea exceptării de la plata CASS pentru venituri din drepturi de proprietate intelectuală a următoarelor categorii de persoane: pensionarii, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18-26 ani dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi, precum şi tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului”, menţionează sursa citată.