Un raport realizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, arată că firmele de asigurări Euroins, City Insurance și Asirom au vândut împreună, în primele șase luni ale anului 2017, nu mai puțin de 71% din polițele de răspundere civilă auto.
Acest lucru se întâmplă, după ce anul trecut, au vândut cu douăzeci de procente mai puțin.
Raportul arată că, de la începutul anului și până acum, sectorul asigurărilor a crescut cu 8%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la prime brute subscrise de 5,04 miliarde de lei, potrivit libertatea. ro
Iar din această sumă, aproape patru miliarde de lei le reprezintă asigurările generale, acestea urcând cu 2%. De asemenea, și asigurările de viață au avut o ascensiune de 36%, până la 1,07 miliarde de lei.
În urma raportului, reiese că, asigurările RCA, reprezintă în continuare cel mai mare segment al pieței, acestea atingând valoarea de 2,041 miliarde de lei.
„În anul 2016 și în primul semestru al anului 2017, societățile cu cea mai mare pondere în piața de asigurări RCA erau Euroins, City Insurance și Asirom, care dețineau împreună peste jumătate din piață (54% la 31.12.2016 și 71% la 30.06.2017)”, mai arată instituția.
Din raportul ASF mai reiese de asemenea, că sectorul asigurărilor a înregistrat un profit net de 260,3 milioane lei, în creştere cu 115% faţă de perioada similară a anului trecut.
Totodată, asigurătorii au plătit 2,032 miliarde de lei, din care 1,958 miliarde pentru asigurări generale și 74,5 milioane de lei aferente celor de viață.