Antena 3 CNN Economic Bursă Română de Mărfuri, consternată de propunerea pesedistului Iulian Iancu de a naționaliza activitatea bursei

Bursă Română de Mărfuri, consternată de propunerea pesedistului Iulian Iancu de a naționaliza activitatea bursei

1 minut de citit Publicat la 16:18 17 Mai 2017 Modificat la 16:18 17 Mai 2017
o_1bgb8tuhm158116bi1ciqfb41t208.jpg

Bursa Romana de Marfuri (BRM) isi exprima consternarea in legatura cu decizia Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor care in sedinta sa din data de 16.05.2017, la propunerea domnului deputat Iulian Iancu (presedintele in exercitiu al Comisiei), a adoptat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, amendament prin care, practic, nationalizeaza serviciile oferite de organizatia noastra, intr-un profund dispret fata de legislatia europeana si nationala pe baza careia compania noastra a fost licentiata, se arată într-un comunicat de presă al BRM.

Comisia de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, la presiunea presedintelui sau, a adoptat aceasta modificare fara ca subiectul sa se afle pe ordinea de zi a acestei sedinte si impotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurentei si institutiilor europene.

BRM isi exprima profunda dezaprobare a modului in care Presedintele Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor trateaza capitalul privat romanesc care deruleaza o activitate legala, pentru dezvoltarea careia a investit pana in prezent mai multe milioane de lei, activitate ce este apreciata de catre participantii la piata. Acestia au tranzactionat, in conditii de transperanta, nediscriminare si integritate, un volum de peste 40 TWh in ultimii doi ani, iar la nivelul lunii aprilie atingand un procent de peste 30% din consumul national.

BRM face un apel public la Presedintele Camerei Deputatilor dl. Liviu Dragnea pentru implicarea domniei sale in rezolvarea acestei situatii si respingerea acestei tentative de nationalizare care arunca Romania in perioada comunista. Totodata, BRM informeaza participantii la piata ca va lua toate masurile legale care se impun pentru a-si apara drepturile ce ii revin conform legislatiei nationale si europene in vigoare si va continua sa actioneze pentru realizarea obiectivului tarii noastre de a deveni un hub regional de gaz natural, mai precizează comunicatul.

×
x close