Antena 3 CNN Economic Burduja le recomandă românilor să folosească aerul condiționat sau aspiratorul ziua: Atunci e energia mai ieftină

Burduja le recomandă românilor să folosească aerul condiționat sau aspiratorul ziua: Atunci e energia mai ieftină

sebastian burduja electricitate pene curent
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat o şedinţă cu toţi producătorii de energie din România. Sursa foto: Colaj Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Iul 2024   •   14:56

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat miercuri, la ora 15:00, o şedinţă cu toţi producătorii de energie din România. El a declarat pentru Antena 3 CNN că vârful de consum este seara când oamenii sunt acasă și folosesc aparatele de aer condiționat sau aspiratorul, iar pentru sistemul național de energie ar fi mai indicat ca ei să facă asta în timpul zilei, când energia e mai ieftină.

Sebastian Burduja: "Am convocat principalii producători de energie electrică din Europa pentru a verifica modul în care se produce, la ce capacitate si ce grupuri am pornit in ultimele zile, ce putem să mai producem prin hidrocentrale care au lacuri de acumulare, nu pe cele care sunt pe curs de apă, pentru că acolo debitul este redus din cauza secetei. Ca să nu mai importăm așa scump, să reducem prețurile.

Să le spunem românilor că prețurile pentru consumatori sunt plafonate. Per kilowatt oră, prețurile sunt plafonate până în martie anul viitor

Schema de plafonare – compensare susținută din fondul de tranziție, unde vin sumele din impozitele și taxele aplicate pe venituri, profituri excepționale pentru companii de energie, nu din buzunarul românilor, ci al companiilor care fac un profit mai mare. La Ministerul de Finanțe s-au colectat de două ori mai mulți bani decât a costat schema de plafonare. Suntem la zi, am avut plăți de 2 miliarde și acum o săptămână către furnizori", a declarat Burduja la Antena 3 CNN.

Întrebat ce trebuie făcut pentru a încuraja un consum responsabil, Burduja a răspuns: "Pentru sistemul energetic național, avem un vârf seara când nu avem producție de energie solară și avem consum mai mare și românii sunt acasă, pornesc aparatele de aer condiționat. Pentru sistem in ansamblu e mai bine dacă pot face asta în timpul zilei. Să vedem dacă în România putem ca și în alte țări spre exemplu, dacă aleg să folosească aparatul de aer condiționat, să pornesc aspiratorul ziua, când energia e ieftină."

Întrebat dacă România riscă pene de curent sau blackout, Burduja a negat: "Nu e risc asupra sistemului național, avarii locale cum s-a întâmplat cu Spitalul Fundeni se pot întâmpla, sunt echipamente supra încărcate, operează în plină bătaie a soarelui, vorbim de 43 de grade zi după zi. La Fundeni au avut probleme și anul trecut, și acum doi ani, anul ăsta a funcționat, distribuitorul a făcut tot posibilul să rezolve problema foarte rapid. Eu le-am cerut operatorilor de distribuție să intervină rapid."

Potrivit reprezentanţilor ministerului, temele de pe ordinea de zi vor fi: capacităţile de producţie şi echilibrare disponibile; stadiul proiectelor de investiţii în producţia de energie electrică; accelerarea planurilor de investiţii în noi capacităţi de stocare.

La final, ministrul Energiei va susţine o conferinţă de presă. 

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close