Tariful combinat de apă şi canal va creşte de la 1 aprilie cu 7 bani, de la 5,60 lei/metru cub în prezent la 5,67 de lei/metru cub, a anunţat, marţi, Epsică Chiru, directorul general adjunct Apa Nova Bucureşti.
"Tariful de apă şi canalizare este acum 5,60 lei /metru cub, cu TVA inclus, iar de la 1 aprilie, după ce se va aplica schimbarea structurii tarifare, va fi de 5,67 de lei pe metru cub. Acest lucru apare din cauza creşterii TVA pe componenta de canalizare, care este de 19 procente. În ceea ce priveşte populaţia, creşterea în factură va fi sub 3%. Practic, tarifele se majorează uşor pentru a echilibra aceste costuri, dar vor exista mai mulţi bani inclusiv pentru investiţiile în reţeaua de canalizare", a precizat Chiru.
Acesta a precizat că în prezent TVA este de 9% la tarifele de apă potabilă (taxa aplicată de la 1 ianuarie 2016) şi de 19% la cele pentru canalizare, iar noua ajustare "nu este atât de importantă pentru bucureşteanul de rând, pentru că este de 1, 2, maximum 3 procente".
"Problemele apar acolo unde sunt suprafeţe de teren foarte mari, în special la agenţii socio-economici sau clienţii industriali, dar am iniţiat deja o serie de discuţii în sensul de a le explica care este impactul ce va veni în facturile lor, dar şi de a le propune să-i ajutam cu studii şi cu soluţii, respectiv să îşi construiască ceva în care să reţină apa din precipitaţii, care este soluţia cea mai simplă. Ulterior, ei pot să o folosească pentru irigarea spaţiilor verzi sau pentru spălarea curţilor şi cu o eventuală minimă purificare pentru spălarea incintelor, dacă este dezinfectată. Pentru cei de la case, poate fi ceva mai mare, dar nu atât de important şi de aceea încercăm să venim cu soluţii", a spus Chiru.
Potrivit datelor furnizate de Apa Nova în conferinţa de presă de luni, la cerinţa comisiei de experţi internaţionali şi ca urmare a avizului ANRSC structura tarifară a serviciilor Apa Nova se modifică de la 1 aprilie.
Directorul general al societăţii, Mădălin Mihailovici, a anunţat că va avea loc o reaşezare a structurii tarifare, prin diminuarea costului serviciilor de furnizare a apei potabile şi creşterea costului canalizării, pentru a reflecta corect investiţiile necesare în infrastructura de canalizare şi costurile operării.
Cele două evoluţii se compensează reciproc, tariful net cumulat practicat de Apa Nova - Compania de Ape Bucureşti, rămânând neschimbat - la una dintre cele mai mici valori din ţară pentru acest tip de servicii, afirmă şeful Apa Nova.
Decizia a fost luată de comisia internaţională de experţi, în urma analizării investiţiilor realizate şi a celor necesare pe mai departe în infrastructura de canalizare. Ea a fost supusă analizei şi ulterior aprobată de ANRSC - autoritatea statului român care a analizat concluziile comisiei de experţi şi a solicitat punerea în practică a acestei restructurări tarifare.
"Primăria Bucureşti a fost informată asupra deciziei ANRSC. Nici Primăria, nici Apa Nova nu decid modificări de tarif, mecanismul de formare a preţurilor fiind unul independent şi extrem de tehnic, fiind explicat în detaliu pe parcursul anului 2016", spune Mihailovici.
Contractul de Concesiune a intrat în vigoare la data de 17 noiembrie 2000, iar la acea dată ponderile în cadrul tarifului cumulat apă potabilă şi canalizare erau de 82% la apă potabilă şi de 18% la canalizare.
Potrivit sursei citate, tarifele fără TVA care vor fi implementate pentru a reflecta costurile reale şi investiţiile necesare în canalizare sunt: tarif apă potabilă - 65,5% din tariful cumulat apă potabilă plus canalizare, adică 3,31 RON/m3 (faţă de 4,13 RON/m3 la data de 31.12.2016) şi tarif canalizare: 34,5% din tariful cumulat apă potabilă plus canalizare, adică 1,74 RON/m3 (faţă de 0,92 RON/m3 la data de 31.12.2016).
De altfel, analiza asupra situaţiei marilor 43 de operatori din ţară (exclusiv Apa Nova Bucureşti) arată că ponderea medie în cadrul tarifului cumulat (valori august 2016, sursa ANRSC) tinde să echilibreze raportul 'real' dintre cele două componente, adică: apă potabilă - 57%, iar canalizare - 43%.
În opinia şefului Apa Nova Bucureşti, tariful cumulat rămâne neschimbat, la unul dintre cele mai reduse nivele din plan naţional, respectiv pe locul 38 din 41 de localităţi din ţară, cel mai mic tarif fiind în Ploieşti, unde Veolia este, de asemenea, concesionar al serviciilor de apă şi canal.
În prezent, consumul de apă pentru agenţii economici este de circa 20%, iar diferenţa este reprezentată de consumatorii casnici.
Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti şi are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul municipiului Bucureşti.