eMag nu se dezice de la evenimentul anual de shopping nici de această dată și s-a angajat să-l organizeze pe 11 noiembrie, într-o vineri. Ca şi în anii trecuți, reducerile vor fi publicate la prima oră a dimineții, la 7:00 sau la 8:00, deși, cu o zi înainte, vor exista deja listele cu cele mai atractive oferte.
La Altex, Black Friday 2022 se va întinde pe parcursul unei luni întregi, la fel ca în 2021. Startul se va da pe 27 octombrie cu o mențiune foarte importantă. Produsele din promoție se vor schimba la fiecare 7 zile, urmând ca cele promovate anterior să revină la prețul uzual. Astfel, comerciantul ambiționează utilizatorii ”să-i calce pragul” online în fiecare zi sau la fiecare câteva zile.
”Am început pregătirile încă din luna iulie împreună cu cei 42.000 de selleri din platformă, alături de care ne propunem să depășim numărul de oferte de anul trecut, care a fost de peste 4,5 milioane de produse. Avem deja sute de mii de produse în campaniile curente, iar de Black Friday vrem să oferim clienților cele mai multe produse la reducere pe care le-am avut vreodată”, au anunţat reprezentanţii emag, potrivit Playtech.