La începutul anilor '90 și-a deschis de la zero o afacere cu obiecte pentru amenajări interioare.
A început cu importuri, dar pentru că nu avea bani suficienți a trebuit să își convingă partenerii să îi dea marfă pe încredere, iar ușor-ușor afacerea lui a prins contur.
A simțit piața foarte bine, iar câțiva ani mai târziu a reușit să își deschidă propria fabrică în care producea parte dintre obiectele din portofoliu. Greutățile nu l-au ocolit însă, iar unul dintre momentele de cumpănă a fost în timpul crizei economice din 2009, când a fost nevoit să disponibilizeze 40% din personal, din cauza vânzărilor scăzute.
Managementul sănătos a fost salvarea lui, dar și faptul că toată dezvoltarea lui s-a bazat pe o creștere organică și cu pași mici, dar siguri, a depășit orice provocare.
Și încă un aspect pe care Iulian Vasile l-a învățat în "cariera" lui de antreprenor este dezvoltarea continuă. Dinamica din domeniul amenajărilor interioare este extrem de rapidă, cu schimbări chiar și de la o lună la alta, așa că mereu trebuie să țină pasul cu piața și să inoveze.
Altfel nu ar fi rezistat 25 de ani și nu ar fi ajuns la o cifră de afaceri de 4 milioane de euro.
Interviul cu Iulian Vasile, realizat de Bianca Voinea, la BizSchool, îl găsiți în clipul video.