Antena 3 CNN Economic BizNews. Semnale îngrijorătoare pentru pieţele financiare

BizNews. Semnale îngrijorătoare pentru pieţele financiare

Bianca Voinea
1 minut de citit Publicat la 10:00 22 Noi 2020 Modificat la 10:00 22 Noi 2020
o_1enm43kqp15lp1459lp1ppmrh1b.jpg

Și prognozele Fondului Monetar Internațional și ale Comisiei Europene privind evoluția economiei românești indică scăderi cu 4,8%, respectiv cu 5,2%, pentru sfârșitul acestui an, în comparație cu anul 2019.

Totodată, deficitul bugetar crește la 96 miliarde lei, 9,1% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară, noua estimare bazându-se pe o scădere a economiei cu 4,2% în acest an.

Pandemia COVID–19 a afectat destul de serios și economiile statelor Uniunii Europene.

Și piețele bursiere europene au reacționat negativ în ședința din data de 18 noiembrie, pe fondul îngrijorărilor privind creșterea cazurilor de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 din întreaga regiune, care vor opri redresarea economică, chiar dacă au existat anumite evoluții pozitive punctuale ca urmare a știrilor privind descoperirile vaccinului împotriva COVID-19. Mai multe aflați din clipul video.

Cel mai valoros start-up IT din România se va lista la Bursă

Economiştii speră în listarea duală a celui mai valoros start-up IT pornit din România, în SUA și la Bursă de Valori București. UiPath ar putea fi evaluată la 20 miliarde de dolari, ceea ce ar înseamnă o șansă mare de dezvoltare pt BVB.

UiPath, un Start-up lansat în urmă cu 5 ani, a devenit platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cea mai mare rată de adoptare. Compania dezvoltă și vinde tehnologie RPA, iar roboții software creați sunt programați să preia munca de tipul "copy-paste" a angajaților.

Mai multe aflați din clipul video.

×
Etichete: BizNews
x close