Antena 3 CNN Economic Biz News Zona Euro, oficial în recesiune, pentru prima dată de la introducerea monedei unice

Zona Euro, oficial în recesiune, pentru prima dată de la introducerea monedei unice

<1 minut de citit Publicat la 18:28 14 Noi 2008 Modificat la 18:28 14 Noi 2008
Zona Euro, oficial în recesiune, pentru prima dată de la introducerea monedei unice
E oficial, Zona Euro este în recesiune, pentru prima dată economia celor 15 state care au trecut la euro fiind în scădere, de la introducerea monedei unice, în 1999. Institutul european de statistică, Eurostat, a anunţat o scădere economică de 0,2% din produsul intern brut în cele 15 state membre ale Zonei Euro.
Cele mai afectate ţări sunt Italia şi Germania, unde PIB-ul a scăzut cu 0,5%. Guvernul de la Berlin a anunţat joi că Germania a intrat într-o recesiune care, potrivit analiştilor, va fi cea mai severă de mai bine de 15 ani. Economiştii au atenţionat, însă, că băncile naţionale trebuie să fie atente în privinţa măsurilor pe care le iau.
Spania şi Franţa stau ceva mai bine. Spaniolii înregistrează o scădere de 0,2%, sub cea din trimestrul trecut. Franţa înregistrează o creştere aproape nesemnificativă de 0,1 din PIB în trimestrul al treilea, faţă de o scădere de 0,3% în perioada precedentă.
Antena 3

×
x close