Antena 3 CNN Economic Biz News Zimbabwe a rămas fără monedă

Zimbabwe a rămas fără monedă

<1 minut de citit Publicat la 13:46 24 Apr 2009 Modificat la 13:46 24 Apr 2009
Zimbabwe a rămas fără monedă
Guvernul din Zimbabwe a decis să suspende pentru cel puţin un an moneda naţională, ieşită, deja, din circulaţie din cauza devalorizării extreme, anunţă revista Capital.
"Moneda noastră nu va mai fi utilizată timp de cel puţin un an pentru că nu există nimic pentru a o susţine sau pentru a-i determina valoarea", a declarat un oficial local.
În ianuarie, în contextul unei hiperinflaţii fără precedent, guvernul din Zimbabwe a legalizat utilizarea monedelor străine, iar în perioada imediat următoare moneda locală a dispărut de pe piaţă.
Ultima bancnotă pusă în circulaţie a fost de 10 miliarde de dolari, cu care nu se putea cumpăra nivi măcar o pâine.
Comercianţii apelau des la troc sau solicitau, ilegal, valută forte.
În Zimbabwe exista şi magazine care, printr-un aviz special, aveau dreptul să efectueze tranzacţii utilizând o singură valută forte.


Punctele de comercializare plăteau o taxă de 5% din încasările obţinute în respectiva monedă. În prezent, banca centrală din Zimbabwe a renunţat la axa de 5% şi la obligativitatea de a realiza tranzacţii într-o singură monedă.

Valutele folosite în Zimbabwe sunt acum lira sterlină, euro, dolarul american, randul sud-african şi moneda Botswanei.
Antena3.ro

×
x close