Mai multe taxe şi impozite. Tichetele de masă, cele de vacanţă, cadou sau de creşă vor fi impozitate începând cu luna iulie. ?Tichetele de masa vor fi taxate doar cu 16%, nu si cu contributii, plătite de angajat. la fel si tichetele de vacanţă?, spune ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.
Bani din buzunar vor scoate şi românii care sunt plătiţi de către angajator pe drepturi de autor. Se vor plăti contribuţii la pensii, fondul de sănătate şi cel de şomaj de maximum 120 de lei pe lună.
Şi proprietarii care deţin mai multe locuinţe neînchiriate vor fi obligaţi să achite, până la 30 septembrie, "o taxă de solidaritate" la bugetul local, între 50 şi 200%, suplimentar impozitului pe proprietate. În acelaşi timp, persoanele fizice care au constituit depozite bancare la termen anterior datei de 1 iulie, vor plăti impozit de 16% doar pe dobânda calculată de la această dată până la scadenţă. Începând cu 1 iulie, toate veniturile sub formă de dobânzi din conturile şi depozitele bancare, indiferent dacă sunt la vedere sau la termen, vor fi impozitate cu 16%.
Şi acestea nu sunt singurele surse de la care Guvernul încearcă să mai facă rost de un ban în plus pentru vistieria statului.
?Am decis ca şi în cadrul companiilor şi societăţilor de stat, cu capital integral sau majoritat de stat, să avem o reducere de 20% pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii?, spune premierul Emil Boc.
Antena3