Antena 3 CNN Economic Biz News Vezi cum arată noua bancnotă de 5 euro, care va fi pusă în circulaţie din luna mai

Vezi cum arată noua bancnotă de 5 euro, care va fi pusă în circulaţie din luna mai

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:49 10 Ian 2013 Modificat la 18:49 10 Ian 2013
Vezi cum arată noua bancnotă de 5 euro, care va fi pusă în circulaţie din luna mai
Foto: BCE
Banca Centrală Europeană a prezentat joi, la Frankfurt, noua bancnotă de 5 euro. Aceasta are un design uşor modificat pentru a include elemente suplimentare de securitate şi va fi pusă în circulaţie din luna mai, transmite Mediafax.

Noua bancnotă va circula în paralel cu cea existentă până la o dată care nu este cunoscută încă, dar va fi anunţată din timp. După ieşirea din circulaţie a vechii hârtii, aceasta nu îşi va pierde valoarea, ci va putea fi preschimbată la băncile centrale naţionale.
   
Noua serie de bancnote euro, denumită "Europa", va păstra culorile şi tematica vechilor hârtii, dar aspectul a fost uşor modificat pentru a integra elementele îmbunătăţite de siguranţă.
   
Bancnota de 5 euro a fost prezentată joi la Muzeul de arheologie din Frankfurt, oraşul de domiciliu al BCE.
    
Noile elemente de siguranţă vor spori protecţia împotriva contrafacerii, notează BCE.

   
La fel ca în cazul primei serii, bancnotele Europa includ elemente propuse de utilizatorii cu deficienţe de vedere, care au fost consultaţi în etapa de concepere a hârtiilor.
   
Noua serie de bancnote euro a fost denumită "Europa", deoarece două dintre elementele de siguranţă ale hârtiilor, filogranul şi holograma, vor conţine portretul Europei, personaj din mitologia greacă ce a dat numele continentului.
   
Valoarea bancnotei este inscripţionată prin utilizarea unui alt element de siguranţă, "numărul verde-smarald", care îşi schimbă culoarea din verde smarald în albastru închis şi creează un efect luminos care se deplasează în sus şi în jos.
   
Elemente de siguranţă ale seriei "Europa" sunt uşor de identificat pe bancnote.

La fel ca în cazul primei serii de bancnote euro, hârtiile "Europa" vor fi uşor de verificat utilizând metoda "atinge, priveşte, înclină", nefiind necesară utilizarea vreunui instrument specializat.

×
x close