LTE este, potrivit specialiştilor, ?găselniţa momentului? în materie de wireless. Este mult mai rapidă decât actualele mijloace prin linii fixe sau reţele 3G, anunţă CNN. O melodie va putea fi descărcată în doar 3 secunde. Potrivit Cnet, tvitez de descărcare a internetului mobil ar putea ajunge la 50-60 Mbps, faţă de 400 Kbps-700Kbps a actualei retele 3G EV-DO a Verizon Wireless.
Verizon Wireless, joint-venture compus din Verizon Communications (SUA) şi Vodafone Group (Marea Britanie), este cel mai mare operator care dispune de această tehnologie. În Japonia, a fost adoptată de NTT DoCoMo, în 2008.
În alte părţi ale lumii, totuşi, operatorii au fost reticenţi în a investi în această tehnologie, şi ca urmare a problemelor economice din prezent care fac presiuni asupra companiilor să reducă cheltuielile de capital.
Analiştii se aşteaptă ca piaţa telecomunicaţiilor să se contracte cu minim 5% în 2009.
Serviciul va fi disponibil din 2010 în Statele Unite, iar în Europa abia din 2011-2012.
Antena3.ro