"Trei structuri geologice - Olimpiiskaia, Komsomolskaia şi Kraevaia - se află în perimetrul dobândit de România, în urma verdictului Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) de la Haga", a spus oficialul, completând că ultimele cercetări în această parte a mării s-au făcut în 1998.
"În 1998, compania noastră a desfăşurat ultimele investigaţii seismice şi operaţiuni de foraj pe teritoriul structurii Olimpiiskaia, care a revenit acum României. Nimeni nu ştie dacă există într-adevăr zăcăminte în această structură, pentru că niciodată nu s-au făcut aici prospecţiuni serioase",a declarat reprezentantul Cernomorneftegaz.
Investigaţia seismică ar putea scoate la iveală fracturi tectonice prin care se indică posibile resurse de hidrocarburi sau gaze naturale.
"Adâncimea în zona dobândită de România nu este mare, dar în orice caz este vorba de 200 de km de ţărm şi chiar şi nişte rezerve de gaze ipotetice nu vor compensa cheltuielile de extracţie şi transport", a apreciat Avdeev, precizând şi că "este greu de vorbit în acest moment de posibile zăcăminte la nord de Insula Şerpilor şi în perimetrul de platou dobândit de România".
Reprezentantul Cernomorneftegaz a declarat că perimetrul de zăcăminte prospectate nu a făcut niciodată obiectul unor discuţii.
"Aceste resurse se află în adâncurile apelor ucrainene şi problema apartenenţei lor nu a fost disputată în trecut şi nu va fi disputată nici în viitor", a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei, Ucraina nu a pierdut zăcăminte de hidrocarburi, ci o zonă profitabilă de pescuit. Profesorul geolog Nicolae Panin, fost director al Institutului Geoecomar, care s-a ocupat cu studierea platformei continentale româneşti a Mării Negre, a declarat, potrivit România Liberă, că în zona respectică nu ar exista rezerve mari de gaz şi petrol.
Joi, Oleg Bilorus, preşedintele Comisiei de afaceri internţionale din Rada Supremă (parlamentul unicameral) a declarat că Ucraina trebuie să înceapă cât mai rapid posibil exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze în zona din apropierea Insulei Şerpilor care i-a revenit potrivit hotărârii Curţii de la Haga.
?În prezent, prioritatea nr.1 a guvernului este de a prelua sub controlul său şi a asigura lucrările de prospectare şi exploatare, pentru că cine va începe primul activităţile de extracţie - România sau Ucraina - va fi şi cel care va obţine dividendele, indiferent de linia de delimitare. Există rezerve de hidrocarburi şi de o parte şi de alta. Este vorba de principiul vaselor comunicante. Cel care începe să extragă va dispune şi de petrolul sau gazele din platou?, a explicat acesta.
Antena3.ro