"Acum au loc aceleaşi speculaţii din piaţa previziunilor care s-au făcut şi anul trecut, doar că în oglindă. Anul trecut estimau un curs de 4,7-4,9 sau de chiar peste 5 lei pentru un euro, acum este vorba despre 3,9-3,5 lei/euro. Este acelaşi procedeu, doar că, pentru că au văzut că leul nu se poate deprecia cât au vrut ei, au mutat miza de pe depreciere pe apreciere", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, citat de Gândul.
În 2009, majoritatea băncilor străine apreciau un curs de 4,5 - 5 lei pentru un euro. Însă prognozele li s-au schimbat schimbat, iar instituţiile bancare văd un curs sub 4 lei/euro.
Întrebat care e probabilitatea ca speculatorii să îşi marcheze profitul şi să urmeze o depreciere masivă a leului, Vasilescu spune că "ei nu sunt singuri în piaţă. În piaţă este prezentă şi BNR, clipă de clipă".
De la începutul anului, cursul BNR a scăzut şedinţă de şedinţă, ajungând de la 4,2282 lei pentru un euro pe 31 decembrie 2009 la mai puţin de 4,1 lei/euro la finalul şedinţei de tranzacţionare de vineri.
Cu toate că leul puternic înseamnă rate mai mici la creditele în valută şi ieftinirea produselor şi serviciilor tarifate în funcţie de cursul valutar, analiştii anticipează o nenorocire.
"E foarte prost. Înseamnă că leul va avea de unde să cadă şi mai mult. Nu se poate să ai o monedă care se apreciază într-o economie care merge prost. Este un fenomen pasager. Speculatorii fac pariuri, cade cursul, îşi marchează profitul şi se duc la ei acasă", spune pentru Gândul Ilie Şerbănescu, analist economic.
Şerbănescu crede că BNR poate lupta cu speculatorii când vine vorba despre ieşiri de capital, mai exact când miza este deprecierea, dar când se pune problema intrărilor, "situaţia este cu totul diferită".
"Pentru a contracara intrările masive de valută, BNR ar trebui să compenseze pornind tiparniţa. Dacă face acest lucru însă, inflaţia va exploda", încheie Şerbănescu.
Antena3.ro