Vosganian a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Cluj, că actuala situaţie de provizorat "este folosită de PDL pentru a secătui conturile Trezoreriei", anunţă agenţia de presă.
"De câteva săptămâni este o forţă centrifugă de la Trezorerie spre zonele de interes ale PDL. Perpetuarea acestei situaţii va ameninţa ireversibil atingerea deficitului bugetar care este de 7,3 la sută. În opinia noastră, dacă Guvernul Boc rămâne la putere până la alegeri, e posibil ca deficitul bugetar să urce la peste opt la sută şi să ducă la o creştere a datoriei publice cu 15 miliarde de euro în 2009", a afirmat liderul PNL.
Antena3.ro