?Teamă îmi este de o catastrofă economică? şi nici împrumutul de la FMI, nici Băsescu, nici Emil Boc, nici parlamentul nu vor salva România de criză, ci oamenii de afaceri, a declarat Vântu.
?Noi suntem cei chemaţi să scoatem ţara asta din criză. Arătaţi-ne puţin mai mult respect?.
Magnatul spune că nu a făcut niciodată afaceri cu statul şi că este ?victima legendelor urbane?.
"Nu am nicio legătură cu Budureasa. Singura afacere reală pe care o am în România este grupul Realitatea-Caţavencu. În 2000-2001, când aţi tăbărât toţi pe mine, am făcut ce face orice animăluţ: îşi ascunde alimentele. Mi-am scos toţi banii peste hotare. Singurii pe care i-am readus sunt banii de pe Realitatea-Caţavencu?, a declarat Vântu.
El şi Liviu Luca înseamnă s-au ajutat reciproc. ?La ora actuală, domnul Liviu Luca mai are, prin intermediul Petrom - service, 20% din grupul de presă Realitatea-Caţavencu. Nu cred că domnul Liviu Luca şi-a luat exploatarea de la Budureasa cu 20% din Realitatea-Caţavencu. Mai ales că exploatarea Budureasa era luată de o doamnă, şi domnul Liviu Luca a cumpărat licenţa de la acea doamnă?, spune Vântu.
Legat de afacerile în presă. Vântu se arată interesat să cumpere OTV-ul.
?Sincer să fiu mi-ar plăcea să cumpăr OTV-ul. Nu cred că este mai dezagreabil decât alte posturi de televiziune din România?, a declarat mogulul. Patronul trustului Realitatea-Caţavencu a mărturisit şi că a vrut să cumpere Evenimentul Zilei.
Totuşi, magnatul media spune că nu îl poate acuza nimeni de afaceri cu statul, cu atât mai puţin Traian Băsescu. ?Băsescu este un om informat şi ştie că, în 20 de ani de capitalism, nu am avut nicio operaţiune cu statul.
Vântu crede că preşedintele îl atacă pentru că vrea ori să îl cumpere, ori să îl sperie.
?Când ataci un proprietar de presă, în an electoral, se încearcă ori să fie cumpărat, ori timorat?.
Despre primarul Capitalei, Sorin Oprescu, patronul Realitatea-Caţavencu are cuvinte de laudă în ceea ce priveşte calităţile sale umane. Se îndoieşte, însă, de abilităţile de primar.
?Am fost în Bucureşti înainte de 1989 şi mi-am făcut o operaţie la Spitalul Brâncovenesc. Ca om mi-e simpatic, ca primar, vai mama lui! N-a făcut nimic. Când mă duc în Bucureşti, înjur tot timpul la volan?.
Băsescu iese victorios din alegerile prezidenţiale
Vântu dă ca sigură victoria lui Băsescu la prezidenţiale din toamnă.
?Pe omul ăsta nu-l poate învinge nimeni astăzi în România. Punct. Indiferent câte exerciţii intelectualiste facem. Dar dacă România va fi lovită cumplit de criză, evident că îşi va pierde postul.
Sorin Ovidiu Vântu spune că decizia suspendării lui Băsescu a fost una dreaptă.
?Nu poţi să conduci un stat cu SRI-ul, Parchetul şi poliţia. Proiectul tău naţional nu trebuie să fie ?arestează-i şi fugăreşte-i pe toţi cei care-ţi sunt antipatici?. Proiectul tău naţional trebuie să fie unul economic şi social pentru România. Şi atunci, ai toată simpatia mea. În momentul în care foloseşti puterea doar pentru a te pupa singur în oglindă, îmi pare rău. Toate greşelile pe care le-a făcut Adrian Năstase le face şi Traian Băsescu, inclusiv cu presa?.
Despre Elena Băsescu, mogulul crede că este ?la fel de competentă ca George W. Bush?.
Oamenii de afaceri, chemaţi să scape România de criză
Actualul guvern nu va rezolva criza economică pentru că nu România a generat-o.
Poate fi un guvern condus de Einstein, cu încă 20 de Einstein mititei. Imposibil să rezolve ei criza, pentru că nu este generată de ţara noastră.
Scăderea cotei unice şi TVA nu sunt o soluţie pentru ca statul să încaseze mai mulţi bani.
?Dacă-mi iei doar 3%, tu statul, voi încerca să nu îi dau. Ăsta-i raţionamentul meu de om de afaceri. Chestii de-astea disparate, care vin din diverse logici economice, nu fac doi bani. Ai nevoie de un model economic clar pe care să-l aplici de la A la Z. România este semicolonie. Toată fi nanţa românească este controlată din afară. Economic, industria românească e con trolată de pieţele din Uniunea Europeană. A căzut UE, ai căzut şi tu, ca ţară?.
Sorin Ovidiu Vântu se teme că banii care vin de la FMI se vor întoarce în buzunarele băncilor străine.
?Îmi este foarte frică pentru banii care vin de la FMI că se vor duce la băncile străine. Este o suveică, pe care au făcut-o cei de la Uniunea Europeană, la presiunea băncilor din Austria, din Franţa. Uniunea Europeană dă 100 de miliarde la FMI, FMI-ul ne dă nouă vreo 20 de miliarde, iar banii se vor întoarce în UE. Mi-e teamă că nu se vor constitui într-o centură de siguranţă pentru România?.
Împrumutul de la FMI este ?inutil. Dacă s-ar lua bani pentru a investi în afaceri, ar fi mană pentru economie?.
Dinu Patriciu, front comun împotriva intervenţiei FMI
Sorin Ovidiu Vântu nu este singurul om de afaceri care se arată sceptic în privinţa împrumutului de la FMI. Într-un interviu acordat luna aceasta revistei Capital, Dinu Patriciu a oferit câteva variante de evitare a unui astfel de împrumut, pe care îl descrie ca fiind "sărăcie pe termen lung".
"Banul se adună în locurile inteligente. Dacă am fi suficient de inteligenţi, de exemplu, să micşorăm cota unică de impozitare la 10%, pentru a fi echilibraţi faţă de vecini, dacă am micşora TVA la 15%, dacă am crea şi garanta o stabilitate a sistemului fiscal pe perioade lungi, am putea atrage bani din surse private şi n-am mai fi puşi în faţa spectrului împrumutului de la FMI, care înseamnă sărăcie pe termen lung", a declarat acesta pentru sursa citată.
Potrivit lui Dinu Patriciu, statul nu face altceva decât să risipească banii contribuabililor.
"Statul este cel mai prost administrator, risipeşte banii contribuabililor, nu este capabil decât să fure bunăstarea unora pentru ca apoi, haiduceşte, să se facă parte la redistribuirea acesteia. (...) În ceea ce mă priveşte, oricât de incredibil ar părea, n-am profitat niciodată de pe urma statului", mai susţine Patriciu în interviu.
Antena3.ro