Antena 3 CNN Economic Biz News Ungaria va rămâne în recesiune şi în 2010

Ungaria va rămâne în recesiune şi în 2010

<1 minut de citit Publicat la 15:39 19 Aug 2009 Modificat la 15:39 19 Aug 2009
Ungaria va rămâne în recesiune şi în 2010
Economia Ungariei va rămâne în recesiune şi în 2010, chiar dacă aceasta se va reduce de la 6,5% în 2009 la 0,5% anul următor, a estimat, marţi, Consiliul Bugetar ungar, citat de Portfolio.hu.

Consiliul Bugetar a fost înfiinţat recent de stat pentru a supraveghea cheltuielile bugetare.

Totodată, autorităţile se aşteaptă la o stagnare a salariului real în sectorul privat, un avans moderat al şomajului şi scăderea ajustată a consumului. Ungaria ar putea înregistra excedent comercial în 2010, consideră specialiştii instituţiei.

Recesiunea din 2009 şi 2010 va fi urmată, potrivit prognozei Consiliului, de creştere economică de 3,3-3,4% în 2011 şi 2012.

Preşedintele Consiliul Bugetar, György Kopits, se aşteaptă ca reglementările adoptate de guvern în domeniul fiscalităţii, precum majorarea TVA, să contribuie cu un punct procentual la Produsul Intern Brut.
Antena3.ro

×
x close