Antena 3 CNN Economic Biz News Un leu slab va aduce majorări de preţuri la alimente şi alte produse de import

Un leu slab va aduce majorări de preţuri la alimente şi alte produse de import

1 minut de citit Publicat la 09:15 09 Ian 2009 Modificat la 09:15 09 Ian 2009
Un leu slab va aduce majorări de preţuri la alimente şi alte produse de import
Recordul negativ înregistrat de moneda naţională în cotaţia BNR faţă de euro va avea repercusiuni şi luna viitoare. În plus, experţii cred că deprecierea va continua, iar aceasta va avea repecursiuni puternice asupra preţurilor pe care le plăteşte populaţia pentru diferite bunuri şi alimente.
Pe lângă importurile plătite în euro, afectaţi vor fi cei care au rate la bănci sau salariaţii care primesc bani în lei.
?La carnea de porc, noi importăm în această perioadă peste 70% din ceea ce se consumă în ţară. În perioada noiembrie-martie, noi aducem din străinătate peste 90% din consumul de legume şi fructe, iar laptele îl importăm doar în procent de 30%?, a declarat Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar, citat de Evenimentul Zilei.
?Din februarie, preţurile la carne, lapte, fructe şi legume vor creşte cu 7%-10%, dacă euro se menţine la 4,1 lei. Dacă se va continua deprecierea leului, probabil vom ajunge ca în martie să avem preţuri cu 20% mai mari?, a mai avertizat preşedintele Agrostar.
Vestea ?bună? este că românii vor mânca probabil şi mai multă pâine, întrucât panificatorii se aşteaptă ca preţul la acest produs să nu se modifice.
Printre cei afectaţi de cursul de schimb se numără şi cei cu rate la bănci. La o rată lunară de 200 de euro, un debitor trebuie acum să scoată cu peste 100 de lei mai mult din buzunar faţă de acum un an.
Antena3.ro

×
Etichete: curs de schimb
x close