Franks va sosi la Bucureşti miercuri, 25 aprilie, şi va părăsi România la data de 9 mai, se spune în comunicat.
Jeffrey Franks va fi însoţit de Erik De Vrijer, care va deveni şeful misiunii FMI în România pentru următoarea evaluare.
Delegaţia FMI va fi însoţită de echipe din partea Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
Reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale se vor întâlni cu autorităţile, cu reprezentanţii partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociaţiilor patronale, băncilor şi societăţii civile, se arată în comunicat.
Concluziile misiunii vor fi prezentate la sfârşitul vizitei.