Antena 3 CNN Economic Biz News UE relaxează obiectivele privind emisiile de carbon pentru maşini

UE relaxează obiectivele privind emisiile de carbon pentru maşini

1 minut de citit Publicat la 12:04 03 Dec 2008 Modificat la 12:04 03 Dec 2008
UE relaxează obiectivele privind emisiile de carbon pentru maşini
Producătorii de maşini de lux din Europa au primit o gură de aer de la Bruxelles în ce priveşte legislaţia ce vizează emisiile de carbon.
O înţelegere dintre parlamentarii europeni şi consiliul de miniştri a mai redus obiectivele pe care companiile trebuie să le îndeplinească.
Conform propunerii Comisiei Europene toţi producătorii de maşini trebuie să îşi reducă emisiile de carbon pentru maşinile noi la 130 grame de CO2 per kilometru.
Producători precum BMW, Mercedes sau Jaguar-Land Rover au descris aceste ţinte ca fiind nerealiste şi că li s-au stabilit standarde mai înalte decât are concurenţa lor de respectat.
Conform noului acord, li se cere să reducă emisiile cu 25% faţă de nivelul anului 2007 până în anul 2015- cu şase procente mai mult decât media industriei.
În acelaşi timp li s-a acordat un răgaz de trei ani pentru execuţie în privinţa ţintei de emisie de 130 grame. Acest obiectiv trebuie atins până în 2015 şi nu 2012. Oricum pentru anul 2020, planul este de 95 grame. În plus, penalităţile au fost ridicate dacă nu se respectă cerinţele. Producătorii de maşini vor fi amendaţi cu 80 de lire sterline pentru fiecare gram al fiecărei maşini ce depăşeşte pragul de CO2 impus.
Acordul vine după ani de amânări în care Germania în special se lupta să îşi protejeze companiile, iar ecologiştii s-au opus unor schimbări ale obiectivelor.

Antena3.ro

×
Etichete: Comisia Europeana UE
x close