Antena 3 CNN Economic Biz News Trei companii au scumpit benzina cu şapte bani, iar motorina cu trei bani

Trei companii au scumpit benzina cu şapte bani, iar motorina cu trei bani

1 minut de citit Publicat la 20:33 30 Aug 2011 Modificat la 20:33 30 Aug 2011
Trei companii au scumpit benzina cu şapte bani, iar motorina cu trei bani
Foto: Intact Images
Un plin de benzină ne costă mai mult începând de azi. Benzina s-a scumpit cu şapte bani faţă de ieri, iar preţurile de la pompă sunt acum între cinci lei 30 şi şase lei şi nouă bani pentru un litru. Şi motorina e mai scumpă cu trei bani. Plătim cel mult cinci lei 76 de bani pentru un litru.

Explicaţia benzinarilor este aceeaşi. S-a scumpit barilul de petrol. Pentru că americanii sunt încrezători că economia Statelor Unite îşi va reveni în scurt timp, iar cotaţia barilului a revenit la 112 dolari.

Trei companii au scumpit carburanţii astăzi. A patra va trece şi ea la majorări, mâine. Preţul creşte la fel de mult peste tot. Şapte bani pe litru la benzină, trei bani la motorină.

Acestea sunt sortimentele cele mai vândute. Cele mai scumpe au depăşit, din nou, şase lei pe litru!

În ultimele 12 luni, benzina şi motorina s-au scumpit cu aproape 20%.

Anul trecut, în august, benzina costa puţin peste cinci lei, iar motorina aproape cinci lei. În aprilie, benzina a depăşit pragul psihologic de şase lei pe litru. Unii şoferi au renunţat la maşini, companiilor le-au scăzut vânzările. În august, anul acesta, carburanţii s-au ieftinit succesiv, de trei ori. Dar reducerile de preţ au fost din păcate, doar temporare.

 

×
x close