Antena 3 CNN Economic Biz News Traian Băsescu: Avem nevoie de expertiza FMI. Absorbţia fondurilor, departe de a fi eficientă

Traian Băsescu: Avem nevoie de expertiza FMI. Absorbţia fondurilor, departe de a fi eficientă

1 minut de citit Publicat la 11:15 19 Mai 2011 Modificat la 11:15 19 Mai 2011
Traian Băsescu: Avem nevoie de expertiza FMI. Absorbţia fondurilor, departe de a fi eficientă
Foto: Intact Images
România a solicitat să rămână în programul FMI încă doi ani, a declarat preşedintele Traian Băsescu, prezent la o conferinţă despre revenirea economiei. Liderul României a precizat că ţara noastră are nevoie de expertiza Fondului şi că se teme de riscul politic din anul electoral 2012.

Solicitarea către fond a fost să râmânem în acord încă doi ani, pentru ca obiectivele să fie realizate” a precizat preşedintele.

Apelul la un program cu Fondul a fost pentru că aveam nevoie de expertiza lor, aveam nevoie să constate public progresele României. Trebuie să ne ferim de riscul politic al alegerilor din 2012
, a adăugat liderul României.

Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat de capacitatea României de absorbţie a fondurilor, pe care a caracterizat-o ca fiind ineficientă. "Teama mea este că am putea să constatăm că nu avem capacitate de absorbţie", a precizat preşedintele
 
.

Acestea sunt principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

- Este prima oară cand în program se introduc programe de restructurare a companiilor .

- Avem ca obiective principale consolidarea fiscală şi creşterea competitivităţii.

- Apelul la un program cu Fondul a fost pentru că aveam nevoie de expertiza lor, să constate public progresele României şi să ne ferim de riscul politic al alegerilor din 2012
.

- Teama a fost ca va exista tentaţia unor măsuri populiste. Anii electorali au fost întotdeauna cei care ne-au creat probleme.

- Aş vrea ca anul 2013 să fie o continuitate şi nu să reparăm ce s-a stricat în anul electoral.

-
Obiectivul nu este să taiem subvenţia, ci să focusăm asistenţa socială pentru cei care au nevoie. (...) Nimeni dintre cei care au nevoie nu va fi abandonat, doar pentru ca vrem să reduce cheltuielile.


- În ceea ce priveşte creşterea economică, obiectivele oficiale rămân cele anunţate: 1,5% pe 2011. Eu cred că putem depăşi 2% în acest an.

- România nu este o ţară competitivă. Nu se mai poate trăi din împrumuturi. Împrumuturile sunt şi riscante şi nesigure.

- Am vrut sa obţinem o soluţie de depolitizare a firmelor de stat. (...) Ele
se negociază la masa politică
.

-Absorbţia fondurilor este departe de a fi eficientă. (...) Avem zone în care lucrurile apar aproape blocate. Acest lucru se întâmplă la Mediu şi Transporturi.

-Teama mea este că am putea să constatăm că nu avem capacitate de absorbţie.
 



×
Etichete: România FMI
x close