Antena 3 CNN Economic Biz News Tinerii ar putea primi fonduri NERAMBURSABILE în valoare de 70.000 de euro. Care sunt condiţiile

Tinerii ar putea primi fonduri NERAMBURSABILE în valoare de 70.000 de euro. Care sunt condiţiile

O.P.
1 minut de citit Publicat la 10:18 24 Apr 2013 Modificat la 10:18 24 Apr 2013
Tinerii ar putea primi fonduri NERAMBURSABILE în valoare de 70.000 de euro. Care sunt condiţiile
Sprijinul acordat fermierilor tineri pentru instalarea la ţară ar putea creşte de la 40.000 de euro la 70.000 de euro, iar subvenţia pe hectar va fi mai mare cu 25% pentru o suprafaţă de maxim 25 de hectare, timp de cinci ani, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitări, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru 8.500 de fermieri. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabili pentru instalarea în mediul rural.

"Vrem ca în viitoarea programare financiară să mărim acest sprijin de la 40.000 de euro la 70.000 de euro şi să mărim alocarea financiară astfel încât cât mai mulţi fermieri tineri să se instaleze în mediul rural", a spus Constantin la conferinţa Talks about Agriculture.

Tânărul fermier este o persoană cu vârsta sub 40 de ani şi care desfăşoară o activitate agricolă.

"Dacă până acum nu exista o diferenţiere între tânărul fermier şi un fermier care primea un sprijin pe suprafaţă de 139 de euro pe hectar, în viitoarea programare fermierul tânăr va primi pentru cinci ani, pentru primele 25 de hectare, o sumă mărită cu 25%. Astfel acesta va fi stimulat să lucreze şi să aibă un avantaj la începerea activităţii agricole", a afirmat Constantin.

×
x close