Închisoarea, veche de 157 de ani, ce adăposteşte acum 5000 de deţinuţi din care 600 condamnaţi la moarte, este pe un teren foarte dorit de investitori- cu vedere spre golful San Francisco şi înconjurată de unele din cele mai scumpe proprietăţi.
Coliseum este singurul stadion din lume care a găzduit două Jocuri Olimpice, în 1932 şi 1984, şi este declarat simbol naţional istoric.
Propunerile de a vinde proprietăţile statului sunt parte a planului guvernatorului pentru a contracara deficitul estimat la 15.4 miliarde dolari-sau chiar mai mult.
Statul american care are 37 milioane de locuitori şi-a văzut veniturile prăbuşindu-se din cauza declinului din veniturile din taxe cauzate de căderea pieţei imobiliare şi recesiunii. California a avut un buget de 131 miliarde dolari în 2008.
În ultimele luni, guvernatorul s-a luptat cu legislativul pentru a cădea de acord asupra unor măsuri de a ataca deficitul bugetar. În acest sens, californienii sunt aşteptaţi la vot pentru a se exprima asupra unor măsuri privind limitarea cheltuielilor, creşterea veniturilor, a unor taxe sau transferul unor bani din fondul de sănătate şi pentru copii în bugetul general
Statul mai doreşte să vândă Cal Expo, locaţia târgului din Sacramento; pista de curse din San Diego County; sale de expoziţii, precum şi altele, pentru a genera un venit de peste un miliard de dolari, conform propunerilor lui Schwarzenegger.
Antena3.ro