Antena 3 CNN Economic Biz News Taxa auto, suspendată până în ianuarie 2010 şi CAS cu 2% mai mic de la 1 ianuarie 2009

Taxa auto, suspendată până în ianuarie 2010 şi CAS cu 2% mai mic de la 1 ianuarie 2009

3 minute de citit Publicat la 15:43 19 Noi 2008 Modificat la 15:43 19 Noi 2008
Taxa auto, suspendată până în ianuarie 2010 şi CAS cu 2% mai mic de la 1 ianuarie 2009
Taxa de primă înmatriculare pentru maşinile euro 4 a fost suspendată pe o perioadă de un an de zile, până la sfârşitul lunii decembrie 2009. Guvernul a decis, de asemenea, micşorarea CAS cu 2% de la 1 ianuarie şi scăderea CAS cu 10% în următorii 4 ani. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut miercuri o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni pentru a discuta pe marginea suspendării taxei auto. La încheierea întâlnirii niciunul dintre cei doi oameni politici nu a dat declaraţii, preşedintele pregătindu-se să plece către Galaţi, unde va vizita combinatul Arcellor.
De la Cotroceni, premierul pleacă la palatul Victoria, unde are loc şedinţa de guvern în cadrul căreia ar putea fi bătută în cuie suspendarea taxei auto. Tot miercuri, guvernul va hotărî şi ce măsuri vor fi luate la mina Petrila, după accidentul de sâmbătă.
Guvernul va dezbate, miercuri, propunerea de suspendarea a taxei auto pe o perioadă de cel mult 6 luni, pentru a proteja industria auto autohtonă şi locurile de muncă. Pe această temă, premierul Tăriceanu se va consulta, înaintea şedinţei de guvern, cu preşedintele Traian Băsescu. Cei doi vor discuta dacă măsurile sunt necesare pentru combaterea crizei economice.
Tot miercuri, guvernul ar putea emite o ordonanţă de urgenţă de modificare a codului fiscal care să cuprindă o parte din măsurile planului anti-criză pregătit de executiv. Restul măsurilor vor fi cuprinse într-un document care va fi transmis Parlamentului pentru modificarea proiectului de buget pe 2009.
Un alt punct pe ordinea de zi va fi stabilirea unor ajutoare pentru familiile minerilor de la Petrila. Acest ajutor ar putea varia între 5 şi 10.000 de lei.
După ce premierul a hotărât suspendarea taxei auto pentru maşinile noi, Comisia Europeană ia atitudine. Aceasta susţine că acceptă această măsură doar dacă se va aplica şi maşinilor second hand. Aceasta deoarece ar trebui să respecte principiul de non-discriminare, a declarat purtătorul de cuvânt pe domeniul Taxe şi Mărfuri al Comisiei Europene (CE), Maria Assimakopoulou, citată de Evenimentul Zilei. Aceasta a arătat că în caz că măsura se aplică ?Comisia o va examina cu atenţie?.
În caz că o va găsi contrară principiilor europene, Guvernul ar putea reveni asupra deciziei sau ar putea fi amendat.
Deşi guvernul este de părere că importurile de maşini folosite din Occident au afectat vânzările de maşini noi, situaţia ar putea fi puţin diferită. Vânzările de maşini noi sunt mai mici atât din cauza crizei economice, ce i-a făcut pe mulţi români să se gândească bine înainte de achiziţie, cât mai ales din cauza noilor normelor de creditare ce limitează accesul populaţiei la serviciile bancare.
Taxa de primă înmatriculare a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007, ca măsură de protecţie împotriva invadării pieţei de importul de maşini vechi. Aplicată doar la prima înmatriculare, nivelul taxei s-a calculat, iniţial, în funcţie de vechimea masinii, tipul de catalizator şi capacitatea cilindrică a motorului.
Trei luni mai târziu, Comisia Europeană a decis să declanşeze împotriva României procedura de infrigement. România a fost acuzată atunci că taxa este făcută împotriva importurilor de maşini second-hand din spaţiul comunitar.
În noiembrie 2007, executivul comunitar a declanşat a doua etapă a procedurii de infringement, autorităţile având la dispoziţie două luni pentru a se conforma solicitărilor Comisiei Europene.
Pentru a evita sancţionarea, Guvernul a decis, în ianuarie 2008, modificarea taxei auto. În aceeaşi lună, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea taxei a fost acceptat de Comisia Europeană. Conform actului normativ iniţiat de executiv, în cazul maşinilor noi, valoarea taxei de primă înmatriculare creştea chiar şi de 3 ori, urmând să scadă proporţional cu vechimea.
Modificările la taxa auto au intrat în vigoare la 1 iulie 2008.
Acum, o nouă decizie de suspendare a taxei de primă înmatriculare pentru autoturismele noi ar putea fi taxată de Comisia Europeană.

Antena3.ro

×
x close