Antena 3 CNN Economic Biz News Ţara care a uimit omenirea. "A trăit într-un faliment total de la naşterea sa". O radiografie a Europei, făcută la 1800

Ţara care a uimit omenirea. "A trăit într-un faliment total de la naşterea sa". O radiografie a Europei, făcută la 1800

O.P.
2 minute de citit Publicat la 11:38 22 Feb 2012 Modificat la 11:38 22 Feb 2012
Ţara care a uimit omenirea. "A trăit într-un faliment total de la naşterea sa". O radiografie a Europei, făcută la 1800
Îngenuncheată de datorii, "proptită" de marile puteri ale Europei, îmbolnăvită de o administrare defectuoasă, diagnosticul fără greş dat Greciei arată că problemele care au ieşit acum la iveală nu sunt noi. În textul următor, scris de francezul Edmond About în secolul al XIX-lea, se prezintă o radiografie exactă a situaţiei de astăzi din Grecia.
"Grecia este singurul exemplu cunoscut de ţară care trăieşte, din ziua în care s-a născut, într-o stare de faliment total. Dacă acest lucru s-ar petrece în Franţa sau Anglia pe perioada unui singur an am fi martorii unor catastrofe uluitoare. Grecia a trăit in pace cu falimentul ei mai bine de 20 de ani. Toate bugetele, de la primul până la ultimul, sunt în deficit.

Atunci când într-o ţară civilizată veniturile nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile, se face un împrumut intern. Este o modalitate pe care guvernul grec nu a încercat-o niciodată şi chiar dacă ar fi aplicat-o, nu s-ar finaliza cu un succes. A fost nevoie ca puterile protectoare ale Greciei să-i garanteze solvabilitatea ca să poată negocia un împrumut exterior. Dar resursele obţinute pe această cale au fost cheltuite de către guvern fără niciun beneficiu pentru ţară.

În prezent, această ţară a renunţat la speranţa de a-şi achita vreodată datoriile. Nici în cazul în care statele protectoare ar continua la nesfârşit să plătească în locul ei, Grecia tot nu s-ar învăţa minte şi nu s-ar afla într-o poziţie mai bună. Cheltuielile ei tot nu sunt acoperite de propriile sale venituri.

Grecia este singura ţară civilizată unde impozitele sunt plătite în natură. Banii sunt atât de rari în ţară, încât a trebuit să se accepte această formă de impozitare. Contribuabilii au urmat exemplul agricultorilor: nu plătesc, iar de aici un cerc vicios care a dus la distrugere.

Proprietarii bogaţi, care sunt şi cei mai influenţi oameni, au găsit metode de a înşela statul, fie prin cumpărarea angajaţilor, fie prin intimidarea lor.

Oficialii prost plătiţi şi fără un viitor sigur după prima schimbare de minister, nu urmăresc interesele statului, aşa cum se întâmpla la noi. Ei se gândesc numai să-şi facă relaţii, să-i păstreze pe cei puternici şi să câştige bani. Un guvern care nu este sigur nici de puterea lui, nici de afecţiunea susţinătorilor, nici de puterea economică a ţării, ar trebui să se împrumute.

Dar împrumuturi se acordă guvernelor consolidate, guvernelor considerate suficient de sincere pentru a-şi îndeplini îndatoririle. În final, creditorii pot garanta împrumuturi doar atunci când au bani de dat împrumut", scrie presseurop.eu

×
x close