Tănăsescu a explicat că deficitul bugetar din primul trimestru s-a ridicat la 8,15 - 8,16 miliarde de lei, îndeplinindu-se astfel ţinta stabilită cu FMI, de 8,25 miliarde de lei, dar se observă probleme la încasarea veniturilor bugetare, care au condus la efectuarea unor cheltuieli mai mici.
"Probabil că au fost făcute mai puţine cheltuieli pe partea de cheltuieli curente, probabil că o parte pe cheltuielile de investiţii. Cert este că aşa cum arată execuţia pe primul trimestru, din punctul nostru de vedere, este o execuţie corectă", a spus reprezentantul României la FMI.
Tănăsescu a precizat că în trimestrele următoare discuţiile se vor axa pe modul în care aceste cheltuieli vor fi efectuate, dar şi pe găsirea unor soluţii pentru accelerarea colectării veniturilor la buget.
"Primul trimestru este în general un trimestru mai slab şi nu numai în România, ci peste tot în Europa. Făcând o comparaţie a execuţiilor bugetare observăm acest lucru", a încheiat Tănăsescu.
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, marţi pentru MEDIAFAX că datele privind execuţia bugetară disponibile la 25 aprilie indică în mod clar că deficitul s-a încadrat în ţinta convenită cu FMI, de 8,25 de miliarde lei. Ţinta pentru deficitul bugetului general consolidat pentru acest an este de 31,9 miliarde lei.
O misiune a FMI se află în România în perioada 27 aprilie - 7 mai pentru a evalua dacă au fost îndeplinite condiţiile asumate prin acordul stand-by. Evaluarea acordului ar putea ajunge în Consiliul Director al FMI în a doua jumătate a lunii iunie, care va decide eliberarea celei de-a cincea tranşe din împrumut, în valoare de 850 de milioane de euro.
Antena3.ro