Antena 3 CNN Economic Biz News Studiu: 2010 a fost un an de criză pentru români, care au cumpărat mai puţin şi doar ce e necesar

Studiu: 2010 a fost un an de criză pentru români, care au cumpărat mai puţin şi doar ce e necesar

1 minut de citit Publicat la 21:12 15 Feb 2011 Modificat la 21:12 15 Feb 2011
Studiu: 2010 a fost un an de criză pentru români, care au cumpărat mai puţin şi doar ce e necesar
2010 a fost un an de criză pentru români. O arată şi studiile realizate de GFK pe piaţa românească a bunurilor de folosinţă îndelungată. Românii au cumpărat mai puţin şi de cele mai multe ori doar atunci când produsul reprezenta o necesitate.

O scădere de 15 procente a înregistrat piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată în anul 2010. Cele mai afectate au fost segmentele de telecomunicaţii şi echipamente de birou. Vânzările au scăzut cu 30%. Urmate de segmentul IT unde scăderea a atins 20 de procente.

Ce au cumpărat românii anul trecut? Au cumpărat televizoare. În special pe cele cu ecran plat şi mai cu seamă în preajma Crăciunului. Asta a făcut ca piaţa electrocasnicelor de larg consum să nu înregistreze o scădere, ca în celelalte cazuri.



 
Românii au mai cumpărat expresoare, aparate de tuns şi fierbătoare. Dar chiar şi aşa piaţa electrocasnicelor mici a suferit un declin de 2,8 procente.

Puţin, în comparaţie cu ce s-a întâmplat pe piaţa electrocasnicelor mari anul trecut. Scăderea a fost de 7%.

Spuneam că cele mai afectate au fost segmentele IT, telecomunicaţii şi echipamente de birou, semn că românii au renunţat la obiectele care nu sunt absolut necesare.

Au existat însă şi mici creşteri în interiorul acestor segmente la capitolul obiecte de lux. S-au cumparat mai multe notebook-uri şi smartphone-uri decât în 2009.

×
Etichete: studiu romani
x close