Reprezentantii Ministerului Economiei au dat liber managementului Oltchim sa contracteze 250 milioane de euro pentru finantarea investitiilor si pentru capitalul de lucru. Conducerea combinatului spune ca acesti bani i-ar permite sa reporneasca principalele instalatii din cadrul activitatii de petrochimie si astfel sa treaca pe profit si sa-si achite datoriile.
Nemtii de la PCC critica insa aceasta strategie, spunand ca au fost intotdeauna si inca este impotriva decizei de a investi in achizitionarea si modernizarea “ instalatiilor uzate si distruse de la Arpechim”, considerand in schimb ca ar trebui implementata o strategie care sa asigure restructurarea si reorientarea portofoliului de produse al Oltchim, care ar asigura rentabilizarea combinatului pe termen lung.
“Oltchim a realizat multe proiecte de investitii in trecut, inclusiv programul de investitii executat in perioada 1995-2007, in valoare de 335 milioane de euro, care s-a bazat pe garantii de stat. Aceste investitii nu au reusit sa genereze rezultate pozitive, nu au permis companiei sa-si ramburseze imprumuturile si au dus compania la escaladarea datoriilor, precum si la dificultatile financiare cu care ne confruntam astazi”, a precizat Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC pentru Romania, in cadrul unui document de pozitie al grupului german pe marginea punctelor aflate pe ordinea de zi la AGA din 30 august.
Conducerea Oltchim spune, pe de alta parte, ca toate studiile tehnico - economice realizate de catre firme de consultant de renume (Roland Berger, Nexant, Raiffeisen Investment) au demonstrat ca in conditii de functionare la capacitate a combinatului integrat cu activitatea de petrochimie de la Pitesti, societatea va inregistra profit pe total activitate.
PCC a cerut publicarea rapoartelor elaborate de firmele de consultant si orice alte analize suplimentare care au fost utilizate de catre managementul companiei , dar Oltchim nu a fost de acord cu acest lucru, motivand ca PCC, prin societatile pe care le detine, este un competitor, iar cunoasterea de catre o firma concurenta aa studiilor si rapoartelor care au stat la baza strategiei de piata al unei companii ar permite acesteia sa deduca secretele comerciale care asigura succesul companiei tinta. Pozitia Oltchim a fost sustinuta si de Ministerul Economiei, care a respins la randul lui, cererea nemtilor.
Statul a respins totodata si o alta cerere a PCC, privind incetarea vanzarilor de produse prin societati comerciale rezistende in paradisuri fiscal fara aprobarea prealabila a AGA, considerand ca prin vanzarea in acest mod combinatul este “capusat” de intermediari.
“Majoritatea comerciantilor de produse chimice si petrochimice si corporatii internationale (in domeniul energiei , petrolului, furnizorii de echipamente si de aparatura de automatizare) isi organizeaza si isi finanteaza activitatea prin societati comerciale rezidente in paradisuri fiscale din diverse motive: optimizarea fiscala a costurilor; o mai mare flexibilitate din punct de vedere operational ; obtinerea unor finantari mai facile. Faptul ca multi din traderii Oltchim utilizeaza societati comerciale rezidente in paradisuri fiscale nu afecteaza activitatea Oltchim. Acest tip de organizare si de rezidenta permite insa traderilor sa isi asigure finantarea pentru a plati in avans pentru produsele livrate de Oltchim catre acestia”, a fost raspunsul managerilor Oltchim, validat de reprezentantii Ministerului Economiei, care au votat impotriva propunerii PCC.
Nemtii acuza insa compania de lipsa de transparenta, oferindu-se sa ajute Oltchim cu resursele de care dispune, dar pentru asta trebuie sa inteleaga “adevarata” situatie financiara de la Oltchim si strategia implementata de conducerea Oltchim. Grupul german s-a aratat dispus sa furnizeze solutii alternative privind materiile prime si finantarea livrarii lor la Oltchim, din resurse proprii, motivand ca vrea prin toate mijloacele sa protejeze compania de amenintarea insolventei si falimentului.
Desi nu este de acord cu strategia Oltchim, PCC si fondul britanic cu care actioneaza in mod concertat, Carlson, nu au votat impotriva contractarii creditelor de 250 milioane de euro, abtinandu-se de la vot in cadrul AGA.
Oficialii grupului mentionasera ca se afla intr-o situatie foarte dificila, deoarece conducerea Oltchim “isi forteaza actionarii sa voteze aprobarea contractarii a doua imprumuturi foarte mari , chiar daca acestia nu sunt de acord decat partial cu destinatia creditelor”.
“Este important de retinut ca societatea este deja foarte indatorata si povara datoriilor existente nu ar trebui sporita, cu excepţia cazului in care exista o perspectiva clara ca investiţiile suplimentare vor fi profitabile si ca acestea vor genera un cash flow pozitiv in viitorul apropiat”, a spus Zaremba, adaugand ca PCC nu a fost informat cu privire la modul in care sumele respective au fost calculate sau bugetate la Oltchim sau cum ar putea Oltchim sa plateasca dobanzi la o datorie suplimentara de 250 milioane de euro, avand in vedere ca datoria sa actuala este deja in valoare de aproape 600 milioane de euro si creste constant.
Nemtii poarta cu Roibu un razboi de cativa ani, fiecare dintre parti acuzandu-se ca prin actiunile sale distruge compania. PCC a ajuns sa detine peste 18% din actiunile Oltchim si impreuna cu fondul Carlson Ventures, cu care actioneaza concertat, controleaza aproape 33% din actiunile companiei.
Statul a scos Oltchim din nou la privatizare, in urma acordului convenit cu Fondul Monetar International, principalul finantator extern al Romaniei. Pe Bursa, valoarea Oltchim este in prezent de circa 100 milioane de euro.
Oltchim a inregistrat in ultimii ani pierderi de peste 200 milioane de lei in fiecare din ultimii trei ani, iar prima jumatate a incheiat-o cu pierderi de peste 70 milioane de lei. Conducerea Oltchim a anuntat recent ca din cauza lipsei de materii prime si de capital de lucru a luat decizia reducerii temporare a personalului in luna septembrie, urmand sa fie trimisi in somaj tehnic peste 1.100 de angajati, adica aproximativ o treime din angajatii companiei de stat.