Antena 3 CNN Economic Biz News Soros îl critică pe Obama pentru continuarea politicilor economice ale lui Bush

Soros îl critică pe Obama pentru continuarea politicilor economice ale lui Bush

1 minut de citit Publicat la 15:40 01 Iul 2009 Modificat la 15:40 01 Iul 2009
Soros îl critică pe Obama pentru continuarea politicilor economice ale lui Bush
Cunoscutul miliardar şi susţinător al lui Obama, George Soros, continuă criticile la adresa politicilor economice ale preşedintelui american. Deşi este unul din cei mai cunoscuţi adepţi ai lui Obama de pe Wall Street, acesta îi dă note bune în legătură cu orice, mai puţin în legătură cu abordarea pe care o are faţă de Wall Street.
Miliardarul George Soros susţine că Obama face ?foarte bune cu excepţia recapitalizării băncilor şi reorganizarea pieţei de ipoteci."
Soros, preşedintele Fundaţiei Soros , declara că a fost încântat de abordarea administraţiei în privinţa educaţiei, sănătăţii şi încălzirii globale.
Cu toate acestea, a adăugat ?mă tem că există prea multă continuitate între administraţia Obama şi cea Bush în ce priveşte managementul sistemului financiar".

Soros a mai prezis că teama de inflaţie va ridica dobânzile şi va "îneca" redresarea economiei.

Soros, deşi a susţinut încă de la început campania lui Obama, nu s-a oprit din a critica munca administraţiei în economie. Deşi recent declara că ce e mai rău a trecut în criză, el a reluat criticile la adresa Casei Albe.
El arăta că Departamentul Trezoreriei ar fi trebui să ofere capital băncilor în dificultate doar dacă acestea nu îi puteau obţine de la investitori.



Soros a mai vorbit şi de sprijinul pentru soluţia "banca bună/banca rea" . El a subliniat că fiecare bancă încărcată cu active toxice- termen asociat cu investiţii ipotecare păguboase sau alte împrumuturi- ar fi trebuit despărţită în două bănci separate- una ce să se concentreze pe a profita cât mai mult de activele toxice şi o alta care să aibă în vedere alte investiţii.


Soros arăta că a abordat acest subiect cu administraţia, dar aceasta a decis să meargă pe propriul drum. În plus a subliniat că nu va participa la programul ?Public-Private Investment Program?, efortul Casei Albe de a-i convinge pe investitori să cumpere activele toxice ale băncilor.

Soros crede că nici publicul nu este nevinovat de criza financiară.


"Când ai un electorat care nu este dispus să privească realitatea neplăcută, care are nevoie de poveşti, să fie înşelat, atunci, din păcate, democraţia nu lucrează foarte bine. Aici suntem, din nefericire, şi cred că trebuie să ne schimbăm", declara investitorul.
Antena3.ro

×
x close