Acesta a atenţionat că salvarea băncilor americane le va transforma în ?zombie?, deoarece au fost menţinute pe linia de plutire cu bani de la stat şi vor duce la prelugire scăderii economice.
Majoritatea remediilor anticriză elaborate de ţările occidentale au fost aplicate deja în Japonia pentru a combate recesiunea şi deflaţia, după spargerea bulei speculative imobiliare de la începutul anilor '90. Deceniul trecut a fost de asemenea cel al planurilor de relansare masive care au făcut din Japonia ţara cu cele mai mari datorii din lumea dezvoltată.
?Nu mă aştept ca economia SUA să îşi revină în al treilea sau al patrulea trimestru, deci cred că suntem pe calea unei încetiniri de durată?, a spus Soros, citat de Reuters.
Părerea lui Soros contrastează cu cea a majorităţii economiştilor, care se aşteaptă ca economia SUA să nu mai scadă începând cu al treilea trimestru şi să revină pe creştere din al patrulea trimestru, conform ultimului sondaj efectuat de Reuters.
"Sectorul bancar, luat per ansamblu, este practic insolvabil,? a spus Soros.
Acesta a explicat că Fondul Public-Privat de Investiţii al Trezoreriei va funcţiona, însă nu va fi îndeajuns pentru recapitalizarea băncilor, astfel încât acestea să mai vrea sau să poată oferi credite.
Exact acum un an, Soros declara pentru Reuters că pierderile globale se vor ridica la circa 1.000 de miliarde de dolari, din cauza crizei creditelor. Până astăzi, SUA şi Europa au înregistrat pierderi mai mari de 700 miliarde dolari, conform datelor Reuters.
Investitorul a mai spus că dolarul american se află sub presiune la vânzare şi ar putea fi înlocuit ca valută de rezervă, posibil de Drepturile Speciale de Tragere ale Fondului Monetar Internaţional, adică un coş valutar format din dolari, euro, yeni şi lire sterline.
China va fi prima ţară care va ieşi din recesiune, probabil în 2009, a mai spus Soros.
Declaraţiile lui Soros vin în contextul în care Trezoreria Statelor Unite a anunţat în martie un plan prin care va aloca până la 1.000 miliarde dolari pentru cumpărarea de active toxice, pentru sprijinirea unui sistem financiar care ?încă încearcă să îşi revină?.
Antena3.ro