Chiar dacă premierul Emil Boc şi miniştrii de la Finanţe şi Muncă fac declaraţii optimiste şi vorbesc cu încredere despre viitorul economic al României, Guvernul a pregătit deja un plan de acţiune în cazul în care previziunile de ieşire din criza financiară nu se vor îndeplini.
Principala problemă a Executivului pare să fie creşterea numărului şomerilor. Autorităţile iau în calcul faptul că şomajul ar putea ajunge pînă la finalul lui 2010, la 9%, cu 1,7 procente mai mult decît preconizările anterioare. În proiectul programului de convergenţă al României în perioada 2009 - 2012, obţinut de Mediafax, se arată că Guvernul ia în calcul, în situaţia cea mai pesimistă, o reducere a numărului de şomeri abia din 2011, cînd rata şomajului s-ar plasa la 8,5%, iar în 2012 la 7,9%.
Pe de altă parte, scenariul de risc vorbeşte despre o creştere economică de doar 0,2%, deşi autorităţile vorbeau despre un procent optimist de 1,3%.
În această perioadă, Datele prezentate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu sînt deloc încurajatoare. Rata şomajului a ajuns la 8,1% în ianuarie, comparativ cu 7,8% la finele anului trecut şi 4,9% în ianuarie 2009, scrie Gândul.
O alt problemă cu care se va confrunta executivul în următorii ani este legată de plata pensiilor. Guvernul va trebui să suplimenteze cu 2 miliarde de lei fondul de pensii, dacă nu va reuşi să taie din cheltuieli în perioada imediat următoare.
Antena 3