Suntem prea săraci ca să mâncăm chiar şi la fast-food. O arată clar cifrele, oricât ketchup am încerca să punem pe ele. Sandvişul Big Mac e cel mai faimos indicator al puterii de cumpărare şi al cursului valutar. El arată că românii nu au bani nici măcar pentru alimente ieftine şi un Leu... prea slab.
Dacă la noi coşul de bază include pâine, carne, lapte, fructe sau legume, în unele state dezvoltate, coşul se rezumă la... un Big Mac. Un sandviş transformat într-un indicator economic datorită răspândirii lui şi a stabilităţii preţului. El arată cât putem mânca, într-un fast-food, dintr-un salariu minim şi unde ne situăm în raport cu ceilalţi.
Calculele sunt cât se poate de simple. Cel mai prost plătit român îşi permite să cumpere 65 de Big Mac-uri într-o lună. Asta în timp ce un ungur plătit tot cu salariul minim poate să cumpere 114 sandvişuri sau un polonez 155. Să nu mai vorbim de britanici care-şi permit până la 328 de Big Mac-uri. Nu de alta, dar par să aibă şi mai mult spor la muncă.
Pentru a-şi cumpăra un Big Mac, un român trebuie să muncească 44 de minute, unui ungur îi trebuie 59 de minute, iar unui polonez 31 de minute. Evident, britanicii sunt cei mai... productivi: muncesc doar 13 minute pentru un... hamburger supraetajat.
Nu e de mirare că fast-food-ul la noi e pentru cine îşi permite şi nu pentru cine îşi doreşte.
Sunt 120 de ţări de unde vă puteţi cumpăra un Big Mac şi tot atâtea preţuri. Ele reflectă costul de producţie, forţa de muncă, dar şi nivelul de trai.
Dacă în România un sandviş costă 8 lei, adică 2,4 dolari, în Polonia preţul este de 2,3 dolari, iar în Ungaria, 3 dolari. Ţări cu salarii minime pe economie aproape duble faţă de noi
De aici şi profilul clientului unui fast-food în România: peste medie, foarte emancipat, foarte dornic să-şi drămuiască timpul, orientat spre business.
Asta în timp ce, în statele dezvoltate, clienţii de bază sunt angajaţii cu salarii minime sau medii pe economie. Pe termen lung însă, lucrurile s-ar putea schimba. Asta pentru că, potrivit analiştilor, preţurile pentru produse similare tind să se egalizeze. Le ajută cursul valutar.
Dacă se toacă mărunt 3,82 de dolari, cât costă sandvişul în zona euro, la 3,22 de dolari, preţul lui în Statele Unite, rezultă că moneda europeană este, în acest moment, supraevaluată cu 19%. pe viitor, indicele Big Mac arată că Euro ar putea ajunge la un raport de 1 la 1 cu dolarul şi că leul s-ar putea deprecia.
Observator
