Prin această reglementare s-a introdus posibilitatea exportului (fizic sau comercial) de gaze naturale din România către alte ţări UE.
Ordinul ANRE nu exclude si nu interzice schimburile cantitative de gaze naturale (comerciale sau fizice) cu alte ţări din afara spaţiului comunitar, inclusiv cu Republica Moldova, aceste schimburi putând fi realizate numai în situaţia existenţei interconectărilor fizice între sistemele de transport.
România are o singură conexiune pentru transportul gazelor cu ţări din Uniunea Europeană, cu Ungaria, pe rura Arad-Szeged, însă aceasta permite deocamdată doar importul de gaze.
Începerea exporturilor de gaze în 2013 este una dintre obligaţiile asumate de România faţă de FMI şi Comisia Europeană (CE).
CE a declanşat în luna octombrie procedura de infringement în cazul României, pentru că nu asigură exportul de gaze.
Principalii producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom (SNP), din grupul austriac OMV. Cele două companii asigură aproximativ două treimi din necesarul de gaze, iar diferenţa este importată în principal din Federaţia Rusă.