După plata de vineri, cinci zile mai târziu urmează ca România să achite două milioane de euro, reprezentând plăţi de dobânzi şi comisioane, către BIRD, iar o a treia plată, din luna mai, va avea loc pe 23 mai către FMI, suma ridicându-se la 165,6 milioane euro, din care 154,6 milioane euro sunt rambursări de rate de capital şi 11 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane. România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, UE şi BIRD. În primele patru luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 227,1 milioane euro.
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro. De asemenea, în iunie, România trebuie să achite 122,1 milioane euro către Fondul Monetar, iar în 23 august 2013 suma de 164,4 milioane euro.
În septembrie, ţara are de făcut trei plăţi către instituţiile financiare internaţionale, în valoare totală de 157,3 milioane euro. Prima plată urmează a fi efectuată în prima zi a lunii, respectiv 8,3 milioane euro către BIRD, după care, pe 22 septembrie, către UE, 26,9 milioane euro, iar o zi mai târziu 122,1 milioane euro către FMI, scrie Agerpres.