Antena 3 CNN Economic Biz News România a avut în 2015 o creștere economică de 3,7%. PIB-ul, estimat la 710 miliarde lei

România a avut în 2015 o creștere economică de 3,7%. PIB-ul, estimat la 710 miliarde lei

1 minut de citit Publicat la 10:02 08 Mar 2016 Modificat la 10:02 08 Mar 2016
pib.jpg
Foto: Agerpres
România a înregistrat, anul trecut, o creștere economică mai mare cu 3,7% raportat la 2014, iar comparativ cu trimestrul al treilea din 2015 Produsul Intern Brut în trimestrul IV a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1%, potrivit datelor provizorii date marți publicității de Institutul Național de Statistică (INS), informează agerpres.ro.
 
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2015 a fost de 710,267 miliarde de lei prețuri curente, în creștere în termeni reali cu 3,7% față de anul 2014.
 
Față de trimestrul IV din 2014, creșterea în ultimul trimestru din 2015 a urcat cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier.
 
Potrivit INS, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2015 a fost de 180,047 miliarde de lei prețuri curente, în creștere în termeni reali cu 1,1% față de trimestrul III 2015 și cu 3,8% față de trimestrul IV 2014.
 
La creșterea PIB în anul 2015, raportat la 2014, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția agriculturii, silviculturii și pescuitului, contribuții pozitive mai importante având următoarele ramuri.
 
Este vorba despre comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea, hotelurile și restaurantele, construcțiile, informațiile și comunicațiile, industria, impozitele nete pe produs.
 
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creșterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populației, al cărei volum s-a majorat cu 6,2% contribuind cu 3,8% la creșterea PIB.
 
"O contribuție negativă importantă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecință a creșterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri și servicii corelată cu o creștere mai mare a volumului importurilor de bunuri și servicii, cu 8,4%", spune INS.
 
Pentru 2017, CNP estimează un avans al economiei românești de 4,3%, de asemenea în urcare față de prognoza din toamnă, de 4,2%.
 

×
x close