Antena 3 CNN Economic Biz News România cere, oficial, sprijin financiar Comisiei Europene. Surse: Suma împrumutată - 19 miliarde euro

România cere, oficial, sprijin financiar Comisiei Europene. Surse: Suma împrumutată - 19 miliarde euro

<1 minut de citit Publicat la 12:49 10 Mar 2009 Modificat la 12:49 10 Mar 2009
România cere, oficial, sprijin financiar Comisiei Europene. Surse: Suma împrumutată - 19 miliarde euro
Guvernul României solicită Comisiei Europene (CE) începerea oficială a negocierilor pentru încheierea unui acord de finanţare. "Până în prezent au fost discuţii preliminare. Prin scrisoarea transmisă Comisiei se solicită, în mod oficial, începerea negocierilor pentru încheierea acordului", au declarat, marţi, pentru Mediafax, surse guvernamentale.

Guvernul a transmis CE o scrisoare în acest sens, iar valoarea împrumutului urmează să fie stabilită în urma discuţiilor cu oficialii CE, precum şi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Potrivit aceloraşi surse guvernamentale, valoarea sumei care ar urma să fie împrumutată se ridică la 19 miliarde de euro.

Pachetul multilateral, menit să preîntâmpine efectele negative ale crizei economice într-unul dintre cele mai sărace state din Europa, s-ar putea ridica la aceeaşi valoare ca împrumutul de 20 de miliarde de euro acordate Ungariei în noiembrie, a declarat un oficial citat de Financial Times.

Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional au ajuns la un acord în ceea ce priveşte parametrii cantitativi ai pachetului de susşinere a economiei, în decursul vizitei unei delegaţii a Fondului de săptămâna trecută, spune oficialul. În ultimele 10 zile, experţii din instituţiile implicate, adică FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, se vor afla în România pentru a pune la punct ultimele detalii.

Antena3.ro

×
x close