Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Garda Financiară, Poliţia Economică şi Curtea de Conturi a României. 30.000 de funcţionari lucrează, în total, în aceste instituţii, iar atribuţiilor lor se referă strict la tot ceea ce înseamnă controlul fiscal şi procesarea acestuia, se arată pe site-ul cursdeguvernare.ro. Un astfel de aparat ar trebui să asigure fără niciun fel de probleme colectarea taxelor şi impozitelor. Un raport al Băncii Mondiale relevă, însă, exact opusul.
Potrivit BM, România ocupă primul loc în Europa - şi al doilea în lume - la numărul de taxe pe care o companie trebuie să le plătească statului în decurs de un an. Mai precis, nu mai puţin de 113! La polul opus se situează Suedia, unde există numai două taxe anual.
În ciuda numărului mare de taxe şi impozite, România se află, potrivit aceluiaşi raport, pe ultimul loc în Uniunea Europeană atunci când vine vorba de rata de colectare a lor: 32% din PIB, faţă de 42% cât e media europeană, sau 55% cât reuşeşte să colecteze Suedia.
Deşi cele patru instituţii de colectare şi-au dovedit deja ineficienţa, în Ministerul de Finanţe se pune problema înfiinţării unei a cincea structuri de control. Potrivit Gândul, este vorba despre Poliţia Fiscală, o instituţie care ar urma să controleze bogăţia afişată a celor care nu au în spate surse certe şi transparente de venituri.
Cei care resimt cel mai puternic presiunea acestor controale sunt patronii de mici afaceri, ale căror activitate este blocată în momentul în care inspectorii caută cu orice preţ ceva de amendat.