Antena 3 CNN Economic Biz News Indicele ROBOR, în uşoară scădere după creşterile înregistrate în ultima perioadă

Indicele ROBOR, în uşoară scădere după creşterile înregistrate în ultima perioadă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:45 29 Mar 2022 Modificat la 13:45 29 Mar 2022
robor
Indicele ROBOR, în uşoară scădere după creşterile înregistrate în ultima perioadă Sursa foto: pixabay.com

ROBOR la șase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 4,66, faţă de 4,67% cât era în şedinţa anterioară.

Tot marţi, ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a rămas la 4,72, aceeași valoare atinsă în ședința precedentă.

Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia a declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Cum poţi reduce ratele cu câteva sute de lei, când ROBOR creşte şi creditul se scumpeşte

În timp ce Guvernul anunţă prin vocea Ministrului de Finanţe că nu ia în calcul amânarea ratelor, tot mai mulţi români au restanţe la plata creditelor.

Sunt deja aproape jumătate de milion de oameni în această situaţie. Specialiştii vorbesc despre o singură soluţie acum - refinanţarea creditelor.

Este o lovitură devastatoare pentru românii cu credite în lei calculate în funcţie de indicele ROBOR. Ratele se scumpesc de la o lună la alta.

 

×
Etichete: robor
x close