Antena 3 CNN Economic Biz News Reguli pentru reducerile de toamnă-iarnă: ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenţi la solduri

Reguli pentru reducerile de toamnă-iarnă: ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenţi la solduri

2 minute de citit Publicat la 15:08 11 Ian 2010 Modificat la 15:08 11 Ian 2010
Reguli pentru reducerile de toamnă-iarnă: ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenţi la solduri
Consumatorii din Romania s-au obişnuit în ultimii ani să beneficieze de reduceri la produsele pentru care ar fi plătit un preţ mult mai mare în afara perioadei de soldări, după cum arată un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) remis către Antena3.ro. Autoritatea atrage atenţia consumatorilor şi comercianţilor în ceea ce priveşte practica de reducere a preţurilor la unele produse, precum şi legat de perioada şi modul de a le vinde prin soldare.

Conform legii, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ are obligaţia să o raporteze la preţul de referinţă practicat, mai exact, pe eticheta produsului trebuie să se găsească atât preţul vechi, cât şi preţul nou rezultat din aplicarea reducerii.

În anii anteriori, ANPC a observat că această prevedere nu a fost respectată de unii operatori economici, care fie au trecut pe etichete doar preţul vechi, fie au menţionat două preţuri fără a evidenţia care este cel nou. O altă practică consta în faptul că pe etichetă era trecut preţul vechi şi procentul reducerii, dar fără a specifica preţul nou şi astfel operatorii economici lăsau cumpărătorul să-şi calculeze singur preţul final.

Comunicatul de presă al Autorităţii indică faptul că firmele care practică reducerile de preţ trebuie să aibă în vedere că vânzările de soldare trebuie să fie efectuate numai în cursul a două perioade pe an, cu o durata maximă de câte 45 de zile fiecare şi cu condiţia ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de vânzări de soldare şi oferite spre vânzare în mod obişnuit înaintea acestei date.

Reguli pe care comercianţii trebuie să le respecte în cazul soldurilor

Apoi, perioadele de soldări trebuie să fie stabilite de comerciant între următoarele limite, respectiv 15 ianuarie - 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamna / iarnă şi 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primăvară / vară. Legislaţia mai prevede ca stocul de produse propus pentru soldare să fie constituit în prealabil în structura de vânzare respectivă, în spaţiile de vânzare şi depozitele structurii de vânzare. De asemenea, după caz, stocul mai poate fi constituir în unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare şi nu va fi reînnoit după constituire sau în cursul vânzărilor de soldare.

Vânzarea de soldare trebuie să aibă loc în structurile de vânzare în care produsele respective erau vândute în mod obişnuit. Documentele legale justificative care atestă ca stocul de produse propus pentru soldare să fie constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzării de soldare şi achitat cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată trebuie să fie pastrate pentru a putea fi prezentate, de câte ori este nevoie, organelor de control abilitate.

Conform comunicatului ANPC, vânzarea de soldare este acea vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea de "soldare/ soldari/ solduri" şi care, printr-o reducere de preţ, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri dintr-o firmă de vânzare cu amănuntul, în scopul reînnoirii sezoniere a sortimentului de mărfuri.

Produsele care pot fi supuse soldării sunt articolele de îmbrăcăminte, articolele de blănărie-pielărie, confecţiile, tricotajele, inclusiv lenjeria, ţesăturile, marochinăria, încălţămintea şi articolele sezoniere de sport-turism, precum şi alte produse sezoniere.

Paula Safta, Antena3.ro


×
x close